Atenție! Zeci de persoane au ajuns la SJU Pitești, după ce au fost mușcate de căpușe

 

 

 

 

 

 

Sezonul cald, când oamenii încep să își desfășoare tot mai multe activități în aer liber, aduce cu sine o serie de beneficii, printre care asimilarea de vitamine și minerale, dar și pericole, unul dintre acestea fiind mușcătura de căpușă.

Căpușele sunt paraziți externi, care se hrănesc cu sângele corpului gazdă (om sau diverse animale). La om, pot produce o serie de boli, cea mai cunoscută fiind Boala Lyme, de aceea este esențial ca acestea să fie îndepărtate la timp și corect.

NU ORICE MUȘCĂTURĂ DE CĂPUȘĂ POATE TRANSMITE BOALA LYME, dar trebuie știut că, netratată, această patologie poate afecta articulațiile, cordul și sistemul nervos.

În această primăvară, zeci de persoane s-au prezentat în Unitatea de Primiri Urgențe sau în cadrul Secției de Boli Infecțioase, pentru a solicita sprijinul specialiștilor în vederea extragerii căpușelor. Din fericire, în niciunul dintre cele 42 de cazuri înregistrate din aprilie și până în prezent nu a fost necesară internarea, medicii specialiști recomandând tratament adecvat, la domiciliu.

Sfaturi pentru îndepărtarea căpușei de pe tegument, la domiciliu:

Se dezinfectează locul cu alcool. Folosind o lupă, se extrage cu penseta căpușa, trăgându-i capul și nu corpul. (Dacă se apasă pe corp sau se aplică substanțe sau căldură, crește numărul de bacterii deversate în pielea omului, în cazul în care căpușa este infectată). Se spală bine cu apă și săpun și se aplică, din nou, alcool sanitar sau iod/betadină. Este esențial ca îndepărtarea să fie făcută în primele 12 ore de la înțepătură. Se mai poate extrage cu servețelul prin înfășurare.

În cazul în care rămân fracțiuni de căpușă în tegument, este recomandată prezentarea la medic, astfel, evitând un pericol.

 

Cristina Cazacu, purtător de cuvânt SJU Pitești

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!
Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!

Elevii Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești au obținut o distincție de top la FIRST Global Challenge 2026. Au…

24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești
24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești

Odată cu răcirea accentuată a vremii, sistemul de bike-sharing din Pitești va intra în procedura anuală de revizie, ce implică…

Tânăr de 21 de ani, rănit pe un șantier din Pitești. Un lanț de macara…
Tânăr de 21 de ani, rănit pe un șantier din Pitești. Un lanț de macara…

Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un lanț căzut…

Un argeșean a furat o căruță cu doi cai și a ajuns cu ea în…
Un argeșean a furat o căruță cu doi cai și a ajuns cu ea în…

Un bărbat de 50 ani, din comuna Ștefan cel Mare, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a…

Tânăr de 18 ani, la spital, după un accident pe DN 7
Tânăr de 18 ani, la spital, după un accident pe DN 7

Un tânăr de 18 ani, din județul Dâmbovița, a ajuns la spital după ce autoturismul pe care îl conducea a…