Dacă o iubesc pe Anca Gligor ?

Înainte de răspunde la această întrebare, v-aş ruga să îmi daţi voie să vă povestec ceva. Deja, de cîteva zile, cînd sînt abătut, simt cum se apropie de mine cineva care îmi spune: Măi, omule, cu tine vorbesc, auzi tu ? Eşti tare bun, eşti cumva, special. Simţi tu acum că e ceva în neregulă cu tine, că ai probleme pe care nu poţi încă să le rezolvi ? Nu-i nimic, se vor rezolva ele, fiindcă eşti puternic, mi-ai dovedit mie asta, atît cît te-am cunoscut, nu spun nimic mai mult, că nu îmi plac vorbele mari, dar ţine tu minte de la mine că eşti adevărat.

Cînd aud aceste cuvinte, se mai întîmplă ceva şi anume lumina devine un pic albastră, de un albastru rotitor, circular. Iar aerul din jurul meu se umple de un miros de brad şi în gură simt gustul acela verde-amărui, ca şi cum aş tăia cu dinţii un ac al bradului. Acela e gustul ei.I-am spus-o mereu.

E, fără îndoială, Anca Gligor. Cum face să vină la momentul potrivit şi de la o aşa de mare distanţă nici nu ştiu şi nici nu încerc să desluşesc. Ştiu doar că e ea, că e aici, că îmi vorbeşte cînd nu sînt ok, că îmi spune măi, omule. Îmi e de ajuns. E destul pentru un ziarist de scandal să i se spună măi, omule. E suficient pentru un barbat singur, cu atîtea iubiri eşuate la activ, să i se spună că e puternic. Cînd crezi că nimic bun nu ţi se mai poate întîmpla, e o mîngîiere fără seamăn de caldă să ţi se spună: hei, cu tine vorbesc, omule, nu te preface că nu mă auzi, ai fost, cumva, al meu, al meu rămîi,orice ai face tu, într-un fel, nu ştiu în care, fiindcă cine poate şti…

Dacă o iubesc pe Anca Gligor ? Cine, matur fiind şi afînd că are din nou, ca în copilărie, un înger păzitor, nu l-ar iubi ca pe sine însuşi ? Cine ?

SFÎRŞIT 30 iulie – 12 august 2008