Ziua Poliţiei Române i-a găsit, ca în fiecare an, pe poliţiştii vâlceni în stradă, la datorie

 

 

 

 

 

 

Ziua Poliţiei Române (25 martie) marchează 199 de ani de când domnitorul muntean Grigore Dimitrie Ghica înmâna marelui agă Mihăiţă Filipescu primul steag al instituţiei, ce purta pe atunci denumirea de Agie, moment istoric considerat ziua de naştere a Poliţiei ca instituţie modernă, aflată în slujba legii.

Anul acesta, manifestările publice dedicate acestui moment deosebit din viaţa instituţiei au lipsit, pe fondul măsurilor de prevenire şi combatere a răspândirii noului tip de Coronavirus. Ziua Poliţiei Române i-a găsit, ca în fiecare an, pe poliţiştii vâlceni în stradă, pentru susţinerea activităţilor de asigurare a climatului de ordine şi siguranţă publică.

Alături de celelalte forţe de ordine, poliţiştii vâlceni sunt implicaţi activ în susținerea activităţilor preventive şi de verificare a măsurilor dispuse în scopul prevenirii răspândirii Covid-19.

Cu prilejul Zilei Poliţiei Române, anul acesta au fost avansaţi la gradul profesional următor mai mulți ofițeri și agenți de poliție, dintre care înainte de îndeplinirea termenului 15 poliţişti ( 3 ofiţeri şi 12 agenţi de poliţie).

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneriat aniversar cu Măgdăcești și spectacol folcloric, duminică, la Zilele Orașului Mioveni
Parteneriat aniversar cu Măgdăcești și spectacol folcloric, duminică, la Zilele Orașului Mioveni

Duminică, 28 iunie, Zilele Orașului Mioveni continuă cu o zi dedicată prieteniei dintre comunități și tradițiilor românești. Programul cuprinde atât…

PSD Argeș: Deputata de Argeș Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă președinta Organizației Naționale a Femeilor…
PSD Argeș: Deputata de Argeș Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă președinta Organizației Naționale a Femeilor…

Deputata de Argeș Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă președinta Organizației Naționale a Femeilor Social Democrate Aproape 500 de delegate din…

Simona Bucura-Oprescu a primit un nou mandat la conducerea OFSD
Simona Bucura-Oprescu a primit un nou mandat la conducerea OFSD

La doar zece zile după ce a fost reconfirmată în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) Argeș,…

Mioveniul găzduiește astăzi Festivalul Internațional Coral „D.G. Kiriac”
Mioveniul găzduiește astăzi Festivalul Internațional Coral „D.G. Kiriac”

Astăzi, Mioveniul găzduiește un eveniment cultural de excepție, dedicat muzicii corale și instrumentale. În cadrul celei de-a XXXIII-a ediții a…

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…
Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…

Ieri, un bărbat de 60 ani și-a pierdut viața într-un accident nefericit petrecut în timp ce tăia un copac. În…