Am scris pentru prima oară serios despre Petre Tănăsoaica (ziarist vâlcean) pentru că am vrut să-mi omor caricatura. M-am săturat să fiu maimuţărit de decenii de un individ care altceva decât să mă copieze prost nu ştie să facă.

Practic, Tănăsoaica a împrumutat de la mine mai toate mecanismele existenţiale, mai puţin munca, decenţa, curajul şi ironia de sine. El nu ştie să se autoironizeze, nu pricepe că fără acest lucru nu exişti ca intelectual.

Totuşi, deşi am decis să îmi şterg caricatura de pe pereţii existenţei mele, sunt trist că a trebuit să se întâmple lucrurile chiar astfel. De nu ar fi exagerat puţin dincolo de limitele toleranţei mele, oricum foarte largi, nu s-ar fi întâmplat nimic, măcar pentru că mă simt vinovat că am fost în preajma acestui om, că i-am fost, spiritual şi comportamental, un fel de genitor, un părinte. Un părinte căruia i s-a întâmplat însă un accident genetic, în aşa fel încât odrasla a ieşit aidoma dar totuşi nebună.

Zilele acestea sunt foarte fericite pentru mine, se întâmplă să trăiesc momente frumoase şi de împlinire a vieţii mele. Cu atât mai mult îmi pare rău că tocmai acum a trebuit să dau cu var peste această umbră a mea proiectată pe toate zidurile oraşului Rm. Vâlcea. Tănăsoaica a comis mai toate greşelile mele fără să aibă însă vreo măsură şi mai ales fără să compenseze aceste greşeli prin fapte pozitive. Poate semănăm în histrionism, dar nu semănăm în talent, poate suntem aidoma în vicii, dar ne deosebim la capitolul muncă, e posibil să fi deviat amândoi identic de pe traiectorie, numai că el nu a ştiut că a sărit de pe şine şi nu a încercat să revină. Lipsa deschiderii mentale, a orizontului cultural şi a amintitei autoironii au făcut să ne deosebim în cele din urmă şi în erori, aşa cum ne deosebeam în faptele bune. Tănăsoaica mi-a maimuţărit virtuţile dar şi defectele, a fost maimuţa mea de serviciu. Acum, am dorit să se termine totul, nu mai vreau să port pe umăr maimuţa.

Adio, Monkey, descurcă-te fără stăpân !