BULETIN INFORMATIV de la Prefectura Vâlcea

 

 

 

 

 

 

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI

BULETIN INFORMATIV

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, până astăzi, 30 aprilie 2020, pe teritoriul județului Vâlcea au fost confirmate 22 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19.

Menționăm că starea de sănătate a celor 14 persoane care se află în prezent internate (13 în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Vâlcea și una într-o unitate spitalicească din alt județ) este staționară și se prezintă astfel:
● 8 pacienți sunt asimptomatici;
● 4 pacienți prezintă forme ușoare ale bolii
● 2 pacienți prezintă forme medii ale bolii.

De asemenea, pe teritoriul județului, în carantină instituționalizată sunt 153 de persoane, alte 139 persoane fiind în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivelul județului Vâlcea, au fost realizate 1.670 de teste, ultimele 54 fiind pentru angajații MAI din județ care au intrat în contact cu detașamentul de jandarmi din Dolj în cadrul căruia au fost confirmate pozitiv mai multe persoane.

În ultimele 24 de ore, polițiștii vâlceni au desfășurat, împreună cu celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică, 39 de misiuni, în urma cărora au fost verificate 400 de persoane. Au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 46.000 de lei, pentru nerespectarea dispozițiilor militare privind izolarea la domiciliu și restricțiile de circulație și trei sancțiuni, cu o valoare de 8.000 de lei, pentru fapte de natură economică.

Totodată, ieri, 29 aprilie a.c., jandarmii vâlceni au desfășurat trei misiuni de transport, în care au fost însoțite 18 autovehicule, echipe de la Inspectoratul Județean de Jandarmi asigurând în ultimele 24 de ore și măsurile de ordine publică în zona a opt centre de carantină.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sedință ordinară a CL Rm. Vâlcea în data de 30 iunie 2026. Proiectul ordinii de…
Sedință ordinară a CL Rm. Vâlcea în data de 30 iunie 2026. Proiectul ordinii de…

DISPOZIŢIA NR. 1136 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea; În temeiul prevederilor art.133,…

S-au luat copiii la ceartă și au ajuns să se bată părinții între ei. Scandal…
S-au luat copiii la ceartă și au ajuns să se bată părinții între ei. Scandal…

Un conflict izbucnit marți seara, 24 iunie 2026, în jurul orei 20:20, pe strada Sportivilor din orașul Piatra-Olt, a necesitat…

Tânără de 19 ani acuză un viol. Bărbatul acuzat susține că totul a fost consimțit
Tânără de 19 ani acuză un viol. Bărbatul acuzat susține că totul a fost consimțit

O tânără de 19 ani a sesizat poliția în noaptea de 22 iunie 2026, în jurul orei 02:00, anunțând că…

Teatrul „Alexandru Davila” Pitești propune un weekend prelungit de spectacole: poezie, basme și povești contemporane
Teatrul „Alexandru Davila” Pitești propune un weekend prelungit de spectacole: poezie, basme și povești contemporane

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești vine în fața publicului, între 25 și 28 iunie 2026, cu un program concentrat pe…

Trei tineri de 19 ani, găsiți cu substanțe suspecte într-o mașină, la marginea Râmnicului
Trei tineri de 19 ani, găsiți cu substanțe suspecte într-o mașină, la marginea Râmnicului

O patrulă de jandarmi a făcut o descoperire neașteptată aseară, în jurul orei 22:00, pe strada Schitul Troianu din Râmnicu…