Un nou sens giratoriu, la Mioveni

 

 

 

 

 

În Mioveni, pe Bulevardul I.C. Brătianu, la intersecția cu Strada Decembrie 1989 (strada spre Detașamentul de Pompieri), a fost amplasat un sens giratoriu, care schimbă configurația zonei dar, totodată, asigură șoferilor o traversare a bulevardului mai comodă și mai sigură.

Potrivit conducerii Primăriei Mioveni, în următoarele zile, pe acest tronson de drum, se vor mai executa o serie de lucrări, motiv pentru care li se atrage atenția șoferilor să reducă viteza în zona de șantier, să fie atenți la utilajele și muncitorii aflați pe marginea carosabilului.

Având în vedere acest nou amplasament și datorită formei specifice, circulația rutieră în intersecție se va face respectând următoarele obligaţii suplimentare:

– Vehiculele care circulă în interiorul intersecţiei cu sens giratoriu au prioritate faţă de cele care urmează să pătrundă în intersecţie;

– Vehiculele ocolesc centrul intersecţiei prin dreapta, în sensul arătat de săgeţile de pe indicatorul „Intersecţie cu sens giratoriu” – Vehiculele care vor circula pe prima stradă sau arteră la dreapta se vor angaja cât mai mult de marginea din dreapta a intersecţiei;

– Vehiculele care nu circulă pe prima stradă sau arteră la dreapta, vor circula pe lângă insulă sau rondou până în momentul părăsirii intersecţiei cu respectarea reglementărilor privitoare la semnalizarea schimbării poziţiei de mers a vehiculelor;

– Oprirea, staţionarea şi mersul înapoi sunt interzise în intersecţia cu sens giratoriu;

– Întoarcerea este interzisă în intersecţia cu sens giratoriu dacă pentru executare se folosesc manevre înainte – înapoi. Întoarcerea este permisă dacă se ocoleşte insula.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Țară suverană, cetățean loial
Țară suverană, cetățean loial

Istoria se repetă în mod pervers.   Prin 1944 – 1945, Moscova își trimitea la București, pe tancuri, cum s-a…

Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș
Absolvenții și cei care își caută un loc de muncă, așteptați la Bursa AJOFM Argeș

Absolvenții promoției 2026 și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sunt așteptați, pe 9 octombrie, la Bursa Locurilor…

Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt
Bărbat de 68 de ani, reținut după cinci spargeri. A mai fost condamnat pentru furt

Un bărbat de 68 de ani, din comuna vâlceană Sălătrucel, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru…

CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…
CS Vâlcea 1924: Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu continuă aventura baschetbalistică în Statele Unite, la…

Un nou capitol pentru doi dintre lupii noștri!  Raul Hurdubelea și Dragoș Constantinescu fac următorul pas important în cariera lor…

Siegfried Mureșan = punerea în abis a României
Siegfried Mureșan = punerea în abis a României

Putem să jur că președintele Dan îl va nominalizat pe Siegfried Mureșan.   Lui Nicușor Dan îi plac provocările de…