Arhiepiscopia Râmnicului organizează pelerinajele de Florii în zilele de sâmbătă, 20 aprilie și duminică, 21 aprilie

 

 

 

 

 

Credincioșii vâlceni sunt invitați în zilele de sâmbătă, 20 aprilie, și duminică, 21 aprilie, la pelerinajele de Florii pe care Arhiepiscopia Râmnicului le organizează.

Astfel, clericii și credincioșii de la parohiile Protopopiatului Râmnicu-Vâlcea și Protopopiatului Călimănești vor participa sâmbătă, 20 aprilie, în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, la pelerinajul care va avea loc în municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Procesiunea va începe de la Biserica Înălțarea Domnului – Ostroveni (ora 17:00), după săvârșirea slujbei Vecerniei (ora 15:00) și a binecuvântării ramurilor de salcie de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care vor fi împărțite pelerinilor. De la această biserică, procesiunea se va desfășura pe următorul traseu: bd. Tineretului – str. Luceafărului –str. Dacia (cu oprire la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul) – bd. Calea lui Traian (cu oprire la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva și Biserica Toți Sfinții) – Aleea Castanilor – str. Carol I – Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.

În Protopopiatul Drăgășani, clericii și credincioșii sunt așteptați în dimineața zilei de sâmbătă, 20 aprilie, la Pelerinajul de Florii, care va începe de la ora 10:30, de la biserica Parohiei Sfântul Gheorghe – Izvoranu din municipiul Drăgășani. Procesiunea este precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii (ora 9:00), precum și de rânduiala binecuvântării ramurilor de salcie de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pe care preoții și organizatorii le vor împărți pelerinilor. Procesiunea se va desfășura spre Biserica Adormirea Maicii Domnului, pe următorul traseu: str. Trandafirilor – str. Tudor Vladimirescu – str. Decebal – Piața Pandurilor (Primăria Municipiului Drăgășani) – str. Traian – str. Profesor Nicoliță Sanda – str. Bisericii.

În Protopopiatul Horezu, clericii și credincioșii vor participa la Pelerinajul de Florii care va avea loc duminică, 21 aprilie, ora 12:00, de la biserica Parohiei Târg Horezu, cu hramul Nașterea Maicii Domnului din municipiul Horezu. Pelerinajul este precedat de săvârșirea Sfintei Liturghii (ora 10:00). După rostirea rugăciunii de binecuvântare a ramurilor de salcie de către Chiriarhul Râmnicului și împărțirea lor pelerinilor, procesiunea se va desfășura pe următorul itinerariu: Sfânta Cruce așezată în fața Primăriei orașului Horezu – statuia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (amplasată în fața Liceului Constantin Brâncoveanu) – Biserica Intrarea în biserică a Maicii Domnului.

La finalul fiecărei procesiuni, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie va săvârși rânduiala sfințirii icoanelor praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, prin stropire cu apă sfințită, și va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor, urmată de cuvântul de învățătură.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…

PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!
PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!

Astăzi sărbătorim Drapelul Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității noastre. Tricolorul ne amintește de istoria…

Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…
Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…

Un caz petrecut la sfârșitul lunii mai în Slatina a fost clarificat de polițiști, după mai multe săptămâni de verificări…

Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă
Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere, prin finalizarea și recepționarea lucrărilor executate pe strada Intrarea Despina Doamna…

Undă verde pentru două fântâni publice în Ștefănești. APM Argeș a emis decizia de încadrare
Undă verde pentru două fântâni publice în Ștefănești. APM Argeș a emis decizia de încadrare

Primăria Orașului Ștefănești informează că, pentru proiectele: – „Proiectare și execuție foraj fântână publică – zona Golești” – „Proiectare și…