Atenționare de la prefectul Radu Renga

Prefectul Radu Renga aduce la cunoștință că în această perioadă, la nivelul județului Vâlcea, se desfășoară o amplă campanie de verificare a localităților pe linia respectării salubrizării, ”Vâlcea curată”, campanie la care participă diferite instituții cu atribuții în domeniu.

Scopul acestei campanii este acela de a îmbunătăți activitatea de gospodărire și înfrumusețare a localităților din județ, de a proteja mediul înconjurător, de a impulsiona administrațiile publice locale în aplicarea și respectarea legislației în domeniu, dar și de a implica societatea civilă în aceste acțiuni.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu menționează că pentru a se verifica modul în care vor fi luate măsurile ce se impun pe linia salubrizării localităților, s-a constituit o comisie mixtă, coordonată de un reprezentant al Instituției Prefectului- județul Vâlcea, din care fac parte reprezentanți ai Comisariatului Județean Vâlcea al Gărzii Naționale de Mediu, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, precum și ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea.

Comisia va verifica și modul în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost realizate/întreținute șanțurile și rigolele în localitățile județului Vâlcea, în vederea asigurării secțiunilor de scurgere a apelor mari.

Prefectul Radu Renga atenționează că vor fi verificate, în principal, cursurile de apă mici pe care s-au produs, în anii anteriori, blocaje care au condus la pierderi de vieți omenești și pagube materiale, precum și localitățile în care au avut loc inundații ca urmare a nerealizării/neîntreținerii corespunzătoare a șanțurilor și rigolelor de scurgere a apelor pluviale.


Campania ”Vâlcea curată” se va desfășura până la finele lunii aprilie, urmând ca rezultatele acesteia să fie înaintate Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, până cel târziu la data de 28 aprilie 2017, prin grija Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea.

 

Ana-Maria NIȚU-purtător de cuvânt-Instituția Prefectului- județul Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…