Panică la școală. Vezi ce au pățit copiii în timp ce jucau „Balena Albastră”, jocul morți

Iureș și panică vineri dimineață la școala gimnazială „Veronica Micle” din Iaşi acolo unde mai mulţi copiii au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce ar fi jucat „Balena Albastră”, odiosul joc al morții inventat în Rusia și care îi împinge pe jucători la sinucidere.

Potrivit adevarul.ro, mai multe ambulanţe şi echipaje de Poliţie s-au deplasat la școala cu pricina, cel puțin cinci elevi fiind apoi transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, ar fi vorba de mai multe fete care au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital, toate fiind în afara oricărui pericol. Două dintre acestea au fost preluate din sala de clasă iar alte două dintr-o toaletă a şcolii.

Potrivit altor informaţii, numărul copiilor ce ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale ar fi mai mare.

Surse apropiate cazului au precizat pentru „Adevărul” că elevii care au avut nevoie de medici şi-ar fi ţinut respiraţia în timp ce jucau „Balena Albastră”, un joc ajuns recent şi în rândul adolescenţilor români şi care în Rusia a provocat sinuciderea a peste 130 de adolescenți.

 

Sursa: www.evz.ro

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…