Dumnezeule mare ! ARHIEPISCOPUL VREA SA-SI NUMEASCA PARTENERUL DE AFACERI EPISCOP –

Dupa ce nu demult, Prea Sfintitul Calinic a fost ridicat, dupa atatia ani de asteptare, la rangul de arhiepiscop, s-a vorbit tot mai intens despre reorganizarea Eparhieie Argesului. Conform noilor reguli gandite de Sinodul Patriarhiei Romane, in cazul Argesului spre exemplu, judetul ar trebui „impartit”, Arhiepiscopia Argesului urmand sa aiba in subordine Episcopia Muscelului. Pana cand sa se intample toate aceste lucruri conform schemei de pe hartie, va mai dura ceva timp insa indata ce s-a aflat planul inaltelor fete bisericesti, in lumea preoteasca argeseana au inceput sa se faca diverse calcule ba sa se puna si pariuri!. Desigur, punctul de interes pentru toti este numele viitorului episcop al Muscelului. Dupa cum am aflat din surse …duhovnicesti, cel care s-a aflat in atentia Inalt Prea Sfintitului Calinic a fost parintele pitestean Juvenalie Ionascu. Acesta s-a distins printr-o vasta activitate desfasurata in Italia unde conducea o parohie la Roma. Preotul care traia de multi ani in tara lui Michelangelo, fiind o capacitate in domeniul teologiei, a reusit sa se apropie foarte mult de Vatican, avand o relatie amicala chiar cu Suveranul Pontif. Atent monitorizat de Patriarhia Romana, Juvenalie Ionascu era apreciat la Bucuresti si cum pitesteanul era si monah, indeplinea toate conditiile pentru a deveni episcop. Un complex de imprejurari personale l-au indepartat pe Juvenalie Ionascu de jiltul arhieresc, tocmai cand acest nume era agreat la nivel inalt si nimic n-ar fi reusit sa-i stea in cale. In aceasta situatie, inaltul ierarh care conduce Eparhia Argesului trebuie sa se reorienteze. Se fac din nou presupuneri si speculatii.De cateva zile un zvon soptit la ceas de vecernie intre peretii sfintelor altare, strabate de la un capat la altul al judetului, lumea preoteasca. Se spune ca aproape sigur noul episcop va fi chiar mana dreapta a Inalt Prea Sfintitului Calinic, adica parintele Caliopie Ichim! (foto)Ba unii preoti dau acest nume ca sigur suta la suta, sustinand ca e doar o chestiune de timp pana cand hotararea va fi facuta publica. Se pare insa ca Inalt Prea Sfintitul Calinic desi il pretuieste pe parintele Caliopie pentru destoinicia sa, mai sta pe ganduri deoarece trebuie trecute doua obstacole. Primul ar fi legat de pregatirea intelectuala a lui Caliopie, Patriarhul Daniel fiind extrem de exigent in privinta studiilor teologice ale ierarhilor. Tot la nivel de zvon se vehiculeaza ideea ca si daca s-ar reusi trecerea acestui hop si Prea Fericitul Daniel ar fi convins sa accepte numele propus, o alta piedica ar putea fi insusi parintele …Caliopie! In diverse medii teologice din Arges se considera ca parintele Caliopie nu ar fi prea incantat, deocamdata, sa ocupe aceasta functie deoarece ii limiteaza libertatea de miscare, va avea prea multa raspundere si bataie de cap si-n plus va fi in prim plan, expus atentiei credinciosilor si presei. Poate ca tot in contextul acesta ar trebui gandita recenta indepartare a parintelui vicar Nicolae Branzea de Inalt Prea Sfintitul Calinic. Recent l-am intalnit pe parintele Caliopie si stiindu-l un om tacut, fara ocolisuri i-am adresat intrebarea direct, frontal: „E ceva adevarat in zvonul ca veti fi noul episcop?” Monahului i-a disparut surasul de pe chip. S-a incruntat si a slobozit cateva cuvinte inainte de a urca in masina: „Astea-s aiureli! Eu am alta treaba…” Nu a spus nici „da”, nici „nu”. Desi secretele sunt bine pazite e cert ca intre zidurile Manastirii Argesului, e fierbere mare, se simte in aer ca nu mai e mult pana la clocot si ceva se va intampla. Sa fi uitat sfiintiile lor ca „nu va fi nimic spus in soapta, care sa nu fie strigat de pe acoperisul caselor”?Eduard TomaziuSemnatura: E.T.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…

PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!
PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!

Astăzi sărbătorim Drapelul Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității noastre. Tricolorul ne amintește de istoria…

Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…
Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…

Un caz petrecut la sfârșitul lunii mai în Slatina a fost clarificat de polițiști, după mai multe săptămâni de verificări…

Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă
Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere, prin finalizarea și recepționarea lucrărilor executate pe strada Intrarea Despina Doamna…