George Baritiu, intr-un articol din „Foaia pentru minte inima si literatura” spunea ca lectura poate sa fie de doua feluri: una procopsitoare si alta desfatatoare” sau cum afirma unii pentru trecerea vremii in tren, in metrou si in toate anticamerele asteptarii. Era firesc atunci, intr-o cultura care se constituia si unde nevoia transmiterii de informatii era mai insemnata decit cultivarea atitudinii estetice, accentul sa fie pus pe valoarea educativa, asa cum educative in intentie erau si sfaturile de selectare a lecturilor. In vremea noastra insa, cind teoria receptarii a dobindit o importanta egala, daca nu si mai mare, fata de celelalte componente ale actului de comunicare artistica, repunerea in discutie a notiunii de lectura echivaleaza cu desemnarea statutului de existenta a literaturii dar si cu legitimitatea criticii literare. La polul practic al receptarii, lectura-uitare de sine, lectura-placere, lectura-mijloc de evaziune din real este consemnata ca fiind o realitate. Dar niciuna dintre atitudinile mentionate nu se refera la lectura ca la un act in primul rind estetic. Critica literara a prezentului nu mai depune eforturi in acest sens. Criticii se afla si ei in tranzitie, au nevoie de un diagnostic socio-estetic precis si de un tratament asemanator celui pe care il dau unor scriitori frustrati ori unor autori de duminica, lipsiti de constiinta estetica sau cu o constiinta estetica indoielnica. De ce sa le fure criticul dreptul de a aspira la premii importante, de ce sa le strice echilibrul existential atit de fragil in multe cazuri? Nu cumva productiile literare intra intr-o alta categorie, nu cumva, lipsite fiind de valoare estetica, ele poseda totusi o valoare inventata, cea a criticului si, in consecinta, trebuie judecate cu alta unitate de masura? In cautare de sine, si el, criticul de azi intoarce, asadar, privirea peste umar, cit sa-si dea seama ca, de fapt tinta nu-i decit calea intinsa sub picioarele sale. Tehnicisti pina in maduva oaselor (in sensul unor bombastice analize literare si stilistice), unii dintre ei nu au, de fapt, nimic autentic de spus, falsificati de un limbaj care nu li se potriveste. Incercarea lor disperata e de a-si cuceri o identitate mai nobila, mai speciala, prin care sa convinga autorii de carte ca au un cuvint de spus despre soarta literaturii contemporane. In mod fatal, joaca pe terenul culturii inalte. M-am intrebat, nu o data, la ce bun?Semnatura: Maria-Diana Popescu