Azi e prima mea zi de bătrâneţe

Pândesc de câțiva ani ziua asta.

 

Îmi e de câțiva ani teamă că va veni.

 

În mai multe rânduri mi-am spus: gata, a sosit, asta este ziua aceea, are culoarea ei întunecată, gustul ei acru, mirosul ei rânced.

 

Nu era, mă înşeleasem, aveam să mai aştept.

 

Ei bine, azi, pe negândite, o sosit ziua.

 

Ziua în care trebuie să spun, sunt obligat să recunosc că am îmbătrânit.

 

Azi, este prima zi din ultima etapă a vieţii mele, de azi sunt bătrân.

 

A venit ziua execuţiei, momentul când, împleticit, trebuie să urc, cât de cât demn, pe eşafod ? Nici chiar aşa, dracul nu e chiar atât de negru.

 

Ştiu însă că bucuriile vor împrumuta ceva din culoarea bătrâneţii, că împlinirile vor avea gustui ei acru, iar visele vor mirosi rânced.

 

De azi, trebuie să fiu mai tolerant cu mine, să mă supun unor exigenţe mai laxe, să accept că atunci când dai înfrângerea afară pe uşă, ea intra înapoi pe fereastră.

 

Paradoxal, aş vrea să fac din perioada aceasta a vieţii cel mai bun timp.

 

Nu e greu, e simplu şi la îndemână, totul este să învăţ să ofer nu mai mult decât primesc, să vreau să-i am lângă mine doar pe acei oameni care mă vor lângă ei.

 

Nu vreau să sune patetic, nu insist, în fond prima zi de bătrâneţe nu mi se pare deloc tristă, odată trecut pragul totul sună ca o eliberare.

 

Ştiu că mai sunt atâtea zâmbete de primit şi de oferit, atâtea diminţi pline de sparanţă şi atâtea nopţi de exaltare, atâtea cărţi de citit şi atâtea călătorii în care să plec şi mai ales din care să mă întorc.

 

Ştiu că viaţa poate fi mai frumoasă.

 

Nu am împlinit o anumită vârstă azi şi nici nu mi s-a întâmplat ceva ieşit din comun.

 

Totuşi, sunt singur că azi e prima mea zi de bătrâneţe.

 

Să o sărbătorim cum se cuvine.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război
Respect pentru eroi: mesajul primarului Cristian Gentea de Ziua Veteranilor de Război

De Ziua Veteranilor de Război, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, transmite un mesaj de recunoștință și respect pentru cei care au…

Recunoștință pentru eroii Argeșului. Șase veterani și 320 de văduve, istoria vie a Argeșului
Recunoștință pentru eroii Argeșului. Șase veterani și 320 de văduve, istoria vie a Argeșului

Sunt din ce în ce mai puțini. În Argeș, astăzi, mai trăiesc doar șase veterani și 320 de văduve de…

Pitești: tânără căzută în stradă, în criză epileptică, ajutată de polițiștii locali
Pitești: tânără căzută în stradă, în criză epileptică, ajutată de polițiștii locali

Astăzi la prânz, în zona pasajului Magnolia din Pitești, o tânără s-a prăbușit la pământ, în plină criză epileptică. Primele…

Accident de muncă în Argeș: un bărbat de 56 ani a murit după ce a…
Accident de muncă în Argeș: un bărbat de 56 ani a murit după ce a…

Un accident de muncă petrecut în comuna Mărăcineni, astăzi la prânz, s-a încheiat tragic. Un bărbat de 56 ani, din…

Pitești. Piețe, bazar și târgul săptămânal – program în perioada 1-3 mai
Pitești. Piețe, bazar și târgul săptămânal – program în perioada 1-3 mai

Primăria Municipiului Pitești informează că, în perioada 01–03 mai, piețele agroalimentare, Bazarul „Gheorghe Lazăr” și Târgul Săptămânal vor funcționa după…