Festivitate de premiere a Concursului „Vâlcea, colţ de rai” la Biblioteca Județeană

Vineri, 15 ianuarie 2016, ora 10.00, la Sala de Conferinţe, de Ziua Culturii Naţionale, Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea organizează festivitatea de premiere a elevilor participanţi la Ediţia 2015 a Concursului „Vâlcea , colţ de rai”.

 

Regulamentul Concursului se află la adresa http://bibliotecivalcene.blogspot.ro/p/regulamentconcurs-valcea-colt-de-rai.html, iar prin organizarea lui se doreşte ca prin intermediul bibliotecilor publice să fie promovate în mediul online talentul şi sârguinţa celor mai buni copii ai Vâlcii, mulţi dintre ei izolaţi din punct de vedere informaţional.

 

În înfăptuirea acestui obiectiv, pe lângă suportul bibliotecarilor, s-a contat pe echipamentele obţinute prin Programul „Biblionet – lumea in biblioteca mea”, cu ajutorul cărora sunt promovate creaţiile competitorilor în concurs.

 

La momentul culminant al ediţiei a IV-a a acestui proiect, în care s-au calificat bibliotecile publice din 22 de localităţi vâlcene, urmează să fie premiaţi cei mai talentaţi şi silitori elevi înscrişi în competiţie, precum şi bibliotecarii implicaţi voluntar în proiect.

 

În afara festivităţii de premiere, elevii invitaţi vor avea posibilitatea să viziteze Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, să ia cunoştinţă de toate serviciile pe care această instituţie de cultură le oferă şi să conştientizeze că această instituţie le aparţine.


Corina Bedreaga – Imagine, PR Serviciul Informare, Cooperare Europeană – Proiecte şi Programe Culturale – Biblioteca Judeteana „Antim Ivireanul” Valcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 șoferi de mașini de mare tonaj, amendați după ce au intrat cu camioanele în…
11 șoferi de mașini de mare tonaj, amendați după ce au intrat cu camioanele în…

Camioanele care intră în Pitești fără documentele necesare sau ignoră restricțiile de tonaj au intrat din nou în atenția Poliției…

Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii…
Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii…

Echipele PSD Argeș au fost astăzi alături de oamenii și administrațiile locale din Ciomăgești – la Târgul anual și Ziua…

Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august
Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august

Centrul Cultural Pitești propune și în săptămâna care urmează, 24-29 august, o serie de întâlniri culturale, prelegeri, dialoguri literare și…

Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni
Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni

Marți, 25 august, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în Topoloveni. Astfel, în intervalul orar 09:00 – 17:00, vor…

Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…
Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…

Un incendiu izbucnit în jurul prânzului, în satul Buzoești, comuna Buzoești, a afectat trei proprietăți. O femeie de 72 de…