Câteva modeste vorbe în favoarea Centrului Cultural Pitești

Din câte am văzut pe unde am văzut, Centrul Cultural Pitești este cea mai serioasă și plină de har instituție publică de cultură din țară.

Nu, nu exagerez, cred, cu nimic.

Cu bani puțini și într-un mediu nu tocmai elevat, CCP face minuni. Așa se întâmplă când a trecut pe aici un manager cultural uluitor de talia lui Jean Dumitrașcu a cărui moștenire a preluat-o și o duce cu modestie mai departe doamna Carmen Dumitrache.

Am vrut să spun aceste cuvinte oarecum în nuanțarea sensurilor unui excelent articol despre cultura de masă argeșeană semnat Dan Badea.

Autorul scrie la un moment dat, apăsat, următoarele:

“Trecem acum la Centrul Cultural Piteşti! De câţiva ani, Centrul Cultural Piteşti editează, pe lângă valoroasele şi tradiţionalele reviste de cultură Argeş şi Cafeneaua Literară, şi un periodic cu informaţii de la Primăria Piteşti, Informaţia Piteştenilor. De reţinut este că această revistă, care apare în condiţii grafice deosebite, are un tiraj rămas confidenţial şi nici măcar nu ajunge în mâna piteşteanului obişnuit. Răsfoind un număr din luna septembrie (înainte de arestarea ternului şi eternului edil Tudor Pendiuc), i-am regăsit moaca primarului de nu mai puţin de 35 de ori, câteodată şi de 3 ori pe aceeaşi pagină. Da, aţi intuit bine, revista respectivă nu are, nici pe departe, rolul de a-i informa pe piteşteni, în ciuda numelui, ci de a face propagandă, pe banii proştilor de contribuabili, celor din conducerea municipalităţii. Aş fi dorit să văd şi eu un raport al Curţii de Conturi privind modul în care s-au tocat banii la această instituţie.”

Ei bine, în litera sa acest fragment spune un adevăr. În spiritul său, greșește.

Cu „Informația” aceea a piteștenilor CCP dă Cezarului ce e al Cezarului și nimic mai mult.

Celelalte rezultate, mai ales cele care țin de editoarea revistelor literare, sunt atât de uimitoare încât micul compromis poate fi uitat.

În fond, robespierismul în cultura publică a dus întotdeauna la eșec.

Nu dați în Centrul Cultural Pitești ! În aceste vremuri, e un miracol că există.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II
Calendarul de înscrieri pentru ocuparea unui loc în creșele din Pitești – etapa a II

Conform prevederilor Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3707/21.04.2026, în perioada 24-29.06.2026 are loc etapa a II -a de înscrieri…

Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș
Trei răniți după un accident între un autocamion și un autoturism, în Argeș

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs azi, în jurul prânzului, în comuna argeșeană Aninoasa.…

Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…
Ziua Iei, sărbătorită la Mioveni. Primăria îi invită pe oameni, în fața instituției, în port…

Primăria Mioveni îi invită pe locuitorii orașului să marcheze împreună Ziua Universală a Iei, miercuri, 24 iunie, de la ora…

Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…
Nu uitați: Săptămâna aceasta are loc campania de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE,…

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, săptămâna aceasta, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase…

Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!
Gimnastele de la Centrul Cultural Pitești, din nou pe podium!

Sportivele Cercului de Gimnastică al Centrului Cultural Pitești, coordonate de antrenoarea Nicoleta Andrei, au participat sâmbătă, 20 iunie, la Concursul…