Deputatul Simona Bucura Oprescu: ”Proiectul de buget pentru anul viitor – unul dintre cele mai consistente din ultimii ani”

Proiectul de buget pentru anul 2015 a fost adoptat de Guvernul condus de Victor Ponta şi a fost transmis spre dezbatere şi analiză Parlamentului. Este vorba de un buget menit să asigure condiţiile necesare unei creşteri economice stabile, de durată şi care să menţină, în acelaşi timp, suportul pentru categoriile sociale defavorizate şi pentru păstrarea unui echilibru atât de necesar în această perioadă. Parlamentul va face tot posibilul pentru a adopta în cel mai scurt timp proiectul de buget, instrumentul fundamental prin care, practic, se guvernează o ţară. 

Proiectul de buget pentru anul viitor – unul dintre cele mai consistente din ultimii ani, bazat pe cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană – are o serie de prevederi care asigură condiţiile menţinerii unei creşteri economice solide, dar care au în vedere şi nevoile multor persoane care se confruntă cu mari probleme sociale. Astfel, educaţia va fi un domeniu prioritar în 2015 – primeşte cu 7,9% mai mulţi bani faţă de anul trecut; bugetul Ministerului Educației va fi mai mare cu 7,9% in 2015 față de 2014, adică va crește de la 23,4 miliarde lei la 25,2 miliarde lei; în proiectul bugetului pentru anul 2015, Sănătatea primește un plus de 3,2%, bugetul crescând cu aproximativ 900 de milioane de lei, la 28,1 miliarde de lei; proiectul de buget pentru anul 2015 aduce cu 15, 6% mai mulți bani la Transporturi (22,9 miliarde lei) şi o creștere de 23,8% la Investiţii publice (44,7 miliarde lei). 

Cheltuielile destinate investiţiilor, în 2015, însumează 44,76 miliarde de lei, cu 8,7 miliarde de lei mai mult decât în anul 2014, adica o creştere de 23,8%. Salariul minim brut pe țară va crește în două etape, de la 900 la 975 de lei de la 1 ianuarie, iar apoi în luna iulie la 1050 de lei; bugetul nu va avea la bază nicio taxă sau impozit suplimentar în 2015. Cota unică de 16% rămâne în vigoare, iar taxa pe construcții speciale scade de la 1,5% la 1%. De asemenea, bugetul total al Ministerului Public în 2015 va fi de 707,88 milioane de lei, în creștere cu 19,29 de milioane de lei față de anul anterior. Toate măsurile de stimulare economică si de dreptate socială deja în vigoare sunt incluse în buget: reducerea CAS, scutirea de impozitul pe profitul reinvestit, creșterea venitului minim garantat, indexarea pensiilor, dublarea alocațiilor pentru copiii din familii cu venituri reduse, indexarea indemnizațiilor pentru persoanele cu dizabilități și reintrarea în plată a indemnizațiilor pentru persoanele implicate în Revoluția din 1989. Copiii din familii cu venituri mici sau aflaţi în sistemul de protecţie vor primi ajutoare mărite, iar alocaţia lunară de plasament ajunge și ea la 600 de lei/lună, în cazul copiilor fără probleme de sănătate. Copilul cu dizabilităţi, care are un certificat de încadrare în grad de handicap şi se află în îngrijirea unui asistent maternal, primeşte din această lună o alocaţie de plasament de 900 de lei. Familiile cu un venit lunar egal sau sub 200 de lei/membru vor primi, din decembrie, un ajutor de 42 de lei pentru fiecare copil. De ajutoarele mărite, plătite în avans, înainte de sărbătorile de iarnă, vor beneficia circa 500.000 de copii, dintr-un număr total de aproape 285.000 de familii.

România a înregistrat în acest an cea mai mare creştere din Uniunea Europeană. Există, aşadar, premisele ca şi 2015 să fie un an bun pentru România, iar proiectul de buget pentru pentru anul 2015 este o dovadă a seriozităţii, implicării şi dedicării Guvernului Victor Ponta pentru ca nivelul de trai din ţară să crească, pentru a se asigura stabilitate şi continuitate în toate domeniile de activitate. 

Deputat Simona Bucura Oprescu

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu: ​”CAV-ul de la Frâncești a ajuns la final. În acest moment suntem în…
Constantin Rădulescu: ​”CAV-ul de la Frâncești a ajuns la final. În acest moment suntem în…

Proiecte aproape de final, verificări înainte de recepție! ​Astăzi, am fost la Frâncești, unde construirea Centrului de Colectare prin Aport…

Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea, prezent la slujba oficiată la Mănăstirea Dintr-un Lemn
Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea, prezent la slujba oficiată la Mănăstirea Dintr-un Lemn

Zi de praznic la Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn este unul dintre cele mai frumoase lăcașuri sfinte din județul…

Cadastrarea gratuită avansează în Ocnele Mari
Cadastrarea gratuită avansează în Ocnele Mari

Vă aducem la cunoștință faptul că primul proiect privind cadastrarea gratuită a fost finalizat. Cărțile funciare aferente imobilelor situate pe…

Ambasadorul Republicii Cuba în România, vizită oficială în Argeș
Ambasadorul Republicii Cuba în România, vizită oficială în Argeș

Excelența Sa Alexander Valentin Rodriguez Salazar, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cuba în România, a efectuat o vizită oficială…

Joi, 25 iunie, se oprește apa pe o stradă din Pitești
Joi, 25 iunie, se oprește apa pe o stradă din Pitești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, str. Oituz, în ziua de joi, 25…