Mă mănâncă rău să îl apăr pe Victor Ponta.

Așa am procedat vreme de 25 de ani, de când sunt jurnalist liber și am propria mea gazetă.

Când mai mulți îl băteau pe unul slab, am sărit în ajutorul lui.

Partea proastă este că oricâtă bătaie ar lua Ponta, toată lumea va zice că o merită. A fost atât de golan, de mincinos, de cinic, încât îl lași să o încaseze.

Șansa lui Victor Ponta de a deveni victimă este zero.

Întrebarea ar fi dacă, în realitate, este sau nu victimă.

Nu, nici în realitate nu e victimă.

Totuși, atrag atenția asupra faptului că în aceste zile se pune în aplicare ultimul punct din scenariul înlocuirii Prostului Nostru cu Deșteptul Lor.

Prostul Nostru e Victor Ponta. Lui îi pretinde FMI să semneze pentru un deficit bugetar de 0,9 %. Un buget cu un asemenea deficit ar arăta monstruos. Singura variantă ar fi ca Prostul Nostru să demisioneze urgent, Deșteptul Lor să desemneze un alt premier, iar prima faptă de arme a acestuia să fie obținerea unui deficit bugetar de minim 1,4 %.

Pe comisarul.ro a apărut știrea că miercuri Ponta va prezida ultima sa ședință de guvern. Altfel spus, Comisia Europeană controlată de Germania nu va ceda la negocieri și îl va constrânge pe Prostul Nostru să demisioneze pentru a-i da întreaga putere Deșteptului Lor.

Lumea comentează în funcție de cuvintele Prost și Deștept, nimeni nu se leagă de alte amănunte.

Deșteptul îl bate pe Prost, să-i fie de bine Prostului.

Care e Al Nostru și care e Al Lor, se pare că nu mai contează și asta datorită unei situații. 

Prostul Nostru era și el Deștept.

Deșteptul Celorlați, mai de la răsărit.

Cum analiza se împotmolește aici, vă propun o ieșire surpriză. Iată poezia Plângerea țării scrisă/culeasă de Vasile Alecsandri:

                        Frunză verde de negară,

                        Vai! sărmană biata ţară,

                        Cum te-ajunge focul iară!

                        Ruşii vin, te calicesc,

                        Nemţii te batjocoresc

                        Şi ciocoii te hulesc!

                        Nu mi-e ciudă de străini,

                        Cât de pământeni haini,

                        Că tu dragă le-ai fost mumă

                        Şi ei singuri te sugrumă!

                        Nu mi-e ciudă de muscali,

                        Nici de nemţii bocăncari

                        Cât mi-e ciudă de ciocoi

                        Că te lasă la nevoi

                        De ţipă sufletu-n noi.

                        Frunză verde de neghină,

                        Vai ş-amar de-a ta grădină!

                        Cea grădină cu flori plină!

                        Cum o calcă, cum o strică

                        Nişte iezme fără frică!

                        Cum îi smulge florile

                        Şi-i pradă rodurile!

                        Frunză verde de mohor,

                        Vai de sânu-ţi plin de dor,

                        Cât e el de hrănitor

                        Şi la iepe căzăceşti,

                        Şi la câini flămânzi nemţeşti,

                        Şi la pilafgii turceşti,

                        Şi la râme ciocoieşti!

                        Sărăcuţ de maica mea,

                        Cui a fi milă de ea?

                        Sărăcuţ de locul meu,

                        Când l-a scăpa Dumnezeu?

                        Hai, copii, la cei stejari

                        Să tăiem niscaiva pari,

                        Ţara să ne-o ţărcuim

                        Şi de iezme s-o ferim!