Ţara a hotărât!
La nivel naţional dreapta a câştigat aproape categoric.
La nivelul judeţului Vâlcea, dreapta a crescut mult.
Vreau să le mulţumesc tuturor vâlcenilor, în special celor care s-au prezentat la vot, celor care au avut încredere şi au votat PSD.
Poporului pesedist, cu funcţii sau fără funcţii, îi transmit respectul meu şi recunoştinţa mea pentru fiecare minut acordat PSD-ului în această campanie desfăşurată în judeţul Vâlcea. Poporului pesedist îi spun să fie încrezător pentru că ştiţi cum se spune, în viaţă trebuie să treacă un timp pentru ca lucrurile să se aşeze. După aceea vom analiza şi vom porni la reconstrucţie.
PSD-ul are nevoie de reformă şi împreună, fără nervi, fără patimă, fără răzbunare vom face această reformă.
În primul rând nouă, dar şi tuturor oamenilor politici din Vâlcea indiferent de coloratura politică adresez o invitaţie la meditaţie asupra unui lucru:
Nu credeţi că în România şi în Vâlcea modul de a face politică şi comportamentul nostru în politică trebuie reformat?!
Eu cred că un răspuns imediat la această temă ar fi că atât clasa politică vâlceană cât şi cea naţională trebuie să evite să privească înainte cu mânie.
Cred că în fiecare campanie mesajele trebuie să le stabilească vâlcenii pentru vâlceni, braşovenii pentru braşoveni etc., astfel încât dezbaterea să nu mai fie una lipsită de substanţă. Ştiu că unii vor zâmbi ironic dar şi această campanie ne-a arătat ceva şi anume că atunci când politicienii nu ştiu să gestioneze o situaţie care îi priveşte pe români, românii votează cu mânie sau pur şi simplu împotrivă, nu neapărat din convingere.
Cred, de asemenea, că dialogul între politicieni trebuie reconstruit şi adus la nivelul la care oamenii să nu mai schimbe postul TV atunci când văd doi politicieni în dezbatere.
Declaraţie deputat
Constantin RĂDULESCU
Preşedinte Executiv PSD Vâlcea

























Lasă un răspuns