Nu sint, nu am fost niciodata o masina de scris articole. Chiar si cind fac presa, ramin un scriitor, ma implic in viata personajelor mele, in atmosfera in care ele evolueaza. Ba bucur si ma intristez, mai ales ma intristez, urmarindu-mi eroii evoluind pe scena politica, petrec multe zile doar gindindu-ma la ei, la gesturile lor publice si la legatura acestor gesturi cu valorile eterne ale omenirii, cu valorile schimbatoare, migratoare, perisabile. Un discurs politic, chiar si o simpla declaratie de presa ma solicita intens, fiindca laolalta cu logica aduc in comentariile mele intuitia, apoi trec totul prin afectivitate, prin suflet daca asa ceva mai poate exista in retorica presei de azi. Poate tocmai fiindca procedez astfel unele dintre articolele mele imi ies bine, au miez, au dramatism, se vede ca sint texte traite, nu doar gindite. Iar aceasta traire ma oboseste. Cind simt ca s-a instalat oboseala sufleteasca, ma opresc o vreme si as vrea sa dau un exemplu de articol care a umplut paharul, care m-a facut sa iau o pauza ceva mai lunga, de o luna si ceva. Am scris, pe la sfirsitul lui octombrie si inceputul lui noiembrie, urmatoarele rinduri:” Omul politic standard e un monstru, o creatura care mi-a distrus zilele si mi-a albit noptile, m-a dezumanizat, prin contagiune, m-a deformat, m-a astenizat. Asa cum nevroticul incearca sa lupte cu obsesia sa generatoare de fobii, asa ma confrunt eu cu imaginea tipica a politicianului, incercind sa o exorcizez, sa ma eliberez de ea ca de o boala noua, fara leac, venita de undeva dintr-o mlastina sociala cetoasa, plina de insecte transmitatoare ale unui virus mutant.Omul politic standard are doar doua dimensiuni, parca ar fi desenat pe hirtie, nu are adincime, profunzime, seamana cu desenul animat. In sufletul lui nu reverbereaza nimic, ai spune ca are inauntrul fiintei nu substanta umana, ci mecanisme tip biela-manivela, roti dintate care se imbuca scrisnit, neunse de mesterul batjocoritor care le-a inchipuit.Omul politic standard face poc, face plici, face bum, buf, trosc.Cum recunosti aceasta fiinta horror ? Iata semnalmentele. Are intotdeauna un raspuns pentru orice problema, pe care ti-l livreaza, practic ti-l vomita, cind miroase a semn de intrebare, un miros caruia patologica faptura nu ii rezista fara sa verse o sentinta. Apoi, el nu se indoieste de nimic, e plin doar de certitudini si asta pentru ca nu e om decit la suprafata, in strafunduri e membru de partid, specie noua si inca vag cunoscuta. Membrul de partid de dreapta tipic nu ar adminte nici o clipa ca piata libera poate produce singe si moarte, asa precum social-democratul model nu vede in libertate decit un rau necesar.”Am scris aceste rinduri si am simtit nevoia sa ma opresc, apoi mi-am zis ca vin negocierile pentru formarea guvernului si trebuie sa stau in picioare, am si promis asta, insa n-am mai putut, fiindca, asa cum scriam in acel articol,”Cu omul politic standard nu poti sta de vorba, comunicarea cu el e un simulacru, fiindca el nu te aude, nu te vede, doar te presupune a fi un individ intre alte miliarde de indivizi, unul pro, contra sau absenteist de la vot.Creatura aceasta obisnuieste, daca e de dreapta, sa se revendice de la stramosi, iar daca e de stinga sa dea vina pe neputinta de a fi altfel. Cind e de centru, inseamna ca nu l-au primit in rindurile lor nici cei de stinga, nici cei de dreapta, ori ca sufera de infinite complexe care nu ii dau voie sa fie el insusi.Ceea ce aici teoretizam s-a incarnat, adica s-a petrecut pe scena politica, prin alianta PDL-PSD, ceea ce m-a solicitat o data in plus, fiindca eu cred ca, o data cu aceasta alianta la guvernare, politica romineasca a intrat intr-o noua faza, ca aici s-a produs o ruptura de trecut, iar etapa in care am pasit va presupune noi paradigme, alte aprecieri, alta retorica, un alt limbaj publicistic. Dar despre asta, vom mai vorbi. Articolul amintit se termina amenintator, dramatic:”Omul politic standard considera lectura un fel de masturbare, crede ca muzica simfonica e laudata doar de cei saraci cu duhul, ca pictura, arta in general reprezinta slabiciuni grave, pe care marturiseste ca le-ar avea doar de complezenta, in sinea lui considerindu-se deasupra acestor mofturi. El exprima o credinta religioasa mai rudimentara decit reflextul muscular si o conceptie filosofica simpla ca un pirt.Il simt pe omul politic standard de la distanta, miroase a tabla incinsa. Ii recunosc vocea de gramofon cu placa stricata, ii anticipez gesturile de papusa de lemn.Nu te iubesc, omule politic tipic, omule politic model, tu imi otravesti inima, imi ingheti zimbetul pe buze. Lucrez cu tine, fiind ziarist, dar o fac din masochism, din frica zilei de miine, din ratare, din neimplinire, din imposibilitatea de a evada in lumea oamenilor nepolitici. Muncesc alaturi de tine pentru piine, asa cum taranul munceste pentru piine la coada unui bou rapciugos, insa poate si mai rau, deoarece boul acela e bovin, cita vreme omul care esti nu e uman.Te urasc, omule politic standard si incerc, ca jurnalist, sa te defectez, sa iti stric pirghiile, sa iti indoi colturile, sa nu mai fi tipic, sa te salvez, sa te fac om.Si nu reusesc, oricit te-as critica, sa te fac om.Fiindca tu esti om politic.Standard.Monstruos.Doamne, iarta-ma !Pe un asemenea ton, nu puteam continua sa scriu in revista, asa incit m-am oprit. „Criterii politice” este o publicatie „de autor” ca sa-i spun asa, revista imi apartine in masura in care o scriu eu pe directiile ei de baza, altminteri nu si-ar mai avea sensul, nu as mai vrea sa o editez, fiindca eu nu as edita, din principiu, conceptia altuia, nu sint om de afaceri implicat in presa, ci om de presa si nimic mai mult.Ce am facut oprindu-ma din scrisul la revista ? Exact ce trebuie, adica am citit, am ascultat muzica, am calatorit, am trait, m-am detasat de aceasta lume careia ajusesem sa ii spun ca o urasc, ceea ce era, tutusi, inadmisibil.Ion Cristoiu a plecat si de la „Chestiunea zilei”, asa cum am plecat eu altadata de la „Curierul de Vilcea”, de la „Curierul zilei”, de la „Societatea argeseana”. La aceste publicatii eram doar director si unul dintre actionari si inca nu cel principal. La „Criterii politice” sint, cum s-ar zice, singurul stapinitor, nu am unde sa plec, doar nu oi pleca eu de la mine insumi…Iar daca de plecat nu pot pleca, macar mai iau cite o pauza, cind simt ca daca nu cobor din „masina”, imi vine, scuzati expresia, sa vomit.