“Zilele Porţilor Deschise” la ISU Vâlcea pentru elevi

În perioadele: 09.03-31.03.2017 şi 15.05-09.06.2017,, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea îşi va deschide porţile cu ocazia desfăşurării programului educaţional „Şcoala altfel”, program în cadrul căruia elevii pot să afle ce înseamnă să fii pompier.


Cu acest prilej, în aceste perioade, în fiecare zi de joi, în intervalul orar 09.00 -12.00, se vor organiza “Zilele Porţilor Deschise”, iar copiii vor putea vizita atât unitatea de pompieri din Rm. Vâlcea – Strada Decebal nr. 7, cât şi subunităţile din: Drăgăşani – strada Nucilor nr.1, Brezoi, Govora, Grădiştea, Horezu şi Măciuca. Accesul copiilor în subunităţi se va face cu însoţitor (cadru didactic), care va fi legitimat la intrare.

Se vor prezenta: tehnica din dotare, tehnici de acordare a primului ajutor calificat şi informaţii despre modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă, iar doritorii pot să folosească o parte din dotarea inspectoratului sub îndrumarea personalului specializat.

Totodată, aceştia vor primi materiale informative din cadrul campaniilor naţionale: „RISC – Renunţă!Improvizaţiile sunt Catastrofale!” şi „Nu tremur la cutremur”. În acelaşi timp, elevii pot obţine informaţii privind paşii ce trebuie urmaţi pentru a deveni pompieri.

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice ISU Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…

Laura Bretan și Vlad Miriță, pe scena Filarmonicii Pitești, la concertul Simfoniei Lalelelor. Este anunțat…
Laura Bretan și Vlad Miriță, pe scena Filarmonicii Pitești, la concertul Simfoniei Lalelelor. Este anunțat…

Filarmonica Pitești pregătește unul dintre cele mai așteptate momente artistice ale ediției din acest an a Simfoniei Lalelelor. Vineri, 17…

Călimănești: În perioada 14.04.2026 – 28.04.2026, operațiuni de zbor cu drone (UAS), în cadrul unui…
Călimănești: În perioada 14.04.2026 – 28.04.2026, operațiuni de zbor cu drone (UAS), în cadrul unui…

Primăria Orașului Călimănești informează cetățenii că, în perioada 14.04.2026 – 28.04.2026, pe raza administrativ-teritorială a orașului se vor desfășura operațiuni…

Constantin Rădulescu: ”Am aflat cu profundă tristețe de trecerea la cele veșnice a medicului Adrian…
Constantin Rădulescu: ”Am aflat cu profundă tristețe de trecerea la cele veșnice a medicului Adrian…

Am aflat cu profundă tristețe de trecerea la cele veșnice a medicului Adrian Dumitru Pătrulescu ​Comunitatea medicală vâlceană este mai…

Cursă de doi kilometri pe un drum județean din Vâlcea: un bărbat a refuzat să…
Cursă de doi kilometri pe un drum județean din Vâlcea: un bărbat a refuzat să…

Un bărbat de 31 ani din comuna vâlceană Galicea a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după o…