”Weekend de adio”, în regia lui Dan Tudor, un spectacol memorabil pe scena piteșteană

El însuși un tip rafinat și cu un aer nobil, maestrul Dan Tudor, directorul Teatrului ”Alexandru Davila”, a ales să regizeze piesa unui dramaturg provenit dintr-o familie nobilă, William Douglas Home, în care a și jucat rolul principal.

 

”Weekend de adio” este o comedie absurdă mustind de umor englezesc. Trama nu contează, o putem considera chiar anodină, dar stilul piesei, al regiei și al actorilor face ca spectacolul să fie extrem de elevat sub aspect estetic.

 

Dan Tudor, în rolul Hugh Preston, își arată modul apropiat de perfecțiune în care stăpânește scena, precum și ușurința de a fi personajul dorit.

 

Pus în scenă sub egida Teatrului ”George Ciprian” din Buzău, spectacolul devine un ritual estetic memorabil, invitând publicul piteștean să accepte că există subtilități artistice la care poate avea acces.

 

”Weekend de adio” este spectacolul plasat în centrul temporal al Festivalului Internațional de Teatru ”Liviu Ciulei”, dorindu-se a fi un reper al nivelului de elevație al artei dramatice la care se poate ajunge pe scena piteșteană.

 

Din ceea ce am văzut până acum (nu tot), ”Weekend-ul” pare a fi cel mai bun spectacol.

 

Gheorghe Smeoreanu

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”, la Pitești. Zece spectacole, între 31 octombrie și 29…
Festivalul Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”, la Pitești. Zece spectacole, între 31 octombrie și 29…

Zece spectacole din România, Portugalia, Georgia și Republica Moldova vor fi prezentate la Pitești, în perioada 31 octombrie – 29…

Un pas major în diagnosticarea cancerului!
Un pas major în diagnosticarea cancerului!

Laboratorul de Anatomie Patologică a fost dotat de Consiliul Județean Argeș cu tehnologie medicală de ultimă generație! Prin această investiție,…

Scandal între interlopi, pornit pe rețelele sociale și încheiat violent în Argeș. Patru dintre ei,…
Scandal între interlopi, pornit pe rețelele sociale și încheiat violent în Argeș. Patru dintre ei,…

Un conflict izbucnit pe rețelele sociale între două grupări de interlopi s-a încheiat violent, în comuna Bradu, unde membrii acestora…

Circulație închisă pe strada Smârdan, pentru lucrări de înlocuire conductă de apă și branșamente aferente
Circulație închisă pe strada Smârdan, pentru lucrări de înlocuire conductă de apă și branșamente aferente

Societatea Apă Canal 2000 SA reamintește că, până în data de 28.12.2026, circulația rutieră este închisă pe strada Smârdan din…

NURVIL. Ofertă roți și anvelope de iarnă!
NURVIL. Ofertă roți și anvelope de iarnă!

Echipează-ți mașina cu anvelope de calitate superioară și jante rezistente, concepute pentru a preveni derapajele și a reduce distanța de…