Voi sunteți demenți ? Recunoașteți că ați căpușat Oltchim-ul ?

Niciunul dintre cei patru investitori care s-au arătat interesaţi de preluarea Oltchim nu a depus ofertă până la termenul-limită , scrie economica.net. Firma de stat nu va mai fi privatizată. Soarta combinatului se va decide în 10 martie, când Comitetul Creditorilor va vota planul de reorganizare elaborat de administratorul judiciar.

Suprinza însă abia acum vine, conducerea Oltchim cică ar fi luat decizia ca necesarul de cash al societăţii să fie asigurat din credite-furnizor, precum şi din eliminarea unor costuri actuale cum ar fi plata energiei şi a aburului prin terţi. Conducerea societăţii urmăreşte să ajungă direct la producător pentru plata acestor utilităţi, scrie publicația economic amintită.

Așadar, în condițiile în care o mie de muncitori au fost dați afară și nu au primit plățile compensatorii, în condițiile în care combinatul se prăbușește, energia și altele sunt cumpărate prin terți !!

Terți pe care îi știm, evident, atâta doar că ne-a șocat faptul că la nivelul conducerii se recunoaște că Oltchim a fost și este jecmănit și când se află cu un picior în groapă. 

Ar mai fi de spus și că ambiția unui anumit politician vâlcean de a controla Consiliul Județean poate fi explicată tot prin existența acestor terți, dar asupra acestor aspecte vom reveni.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sufăr de Sindromul Stendhal pe dos. Ce pastile să iau?
Sufăr de Sindromul Stendhal pe dos. Ce pastile să iau?

Ați auzit, probabil de Sindromul Florența sau sindromul Stendhal. În cartea sa din 1817, „Napoli și Florența: O călătorie de…

Șofer din Pitești, prins băut la volan de două ori în 3 ore! A fost…
Șofer din Pitești, prins băut la volan de două ori în 3 ore! A fost…

Ieri dimineață, un șofer din Pitești a reușit „performanța” de a fi prins băut la volan de două ori în…

Sărbătoarea fotbalului la Topoloveni! 1000 de copii au transformat stadionul într-o mare de bucurie
Sărbătoarea fotbalului la Topoloveni! 1000 de copii au transformat stadionul într-o mare de bucurie

Stadionul din Topoloveni a devenit, astăzi, 7 iunie, inima fotbalului juvenil din județ, găzduind un eveniment de o amploare emoționantă:…

Accident cu ATV la Rucăr. Un tânăr a ajuns la spital
Accident cu ATV la Rucăr. Un tânăr a ajuns la spital

Î noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 23:00, un apel la 112 care anunța un accident cu ATV…

Mașină furată din Pitești, găsită în mai puțin de o oră. Șoferul era beat și…
Mașină furată din Pitești, găsită în mai puțin de o oră. Șoferul era beat și…

O sesizare făcută aproape de miezul nopții, pe 5 iunie, a pus în mișcare rapid polițiștii din cadrul Secției 4…