USL îl demască pe Cărtărescu pe motiv că „își bagă p…în regina Angliei”

Scriitorul Mircea Cărtărescu este de partea democrației și scrie articole împotriva partidului – stat.

Partidul – stat reacționează și declară, în paginile presei de partid, că scriitorul respectiv este decadent, nu reflectă în literatura sa eforturile clasei municitoare, este vândut capitaliștilor, dar nici măcar față de capitaliști nu are o atitudine fermă, ceea ce îl compromite definitiv.

Vă vine ori nu să credeți, exact asta face USL cu Mircea Cărtărescu. 

M-am frecat la ochi citind în „Cotidianul”, sub semnătura lui Ion Spânu, următoarele:

„Lăudat în mod deşănţat de „intelectualii lui Băsescu”, romanul „Orbitor” de Mircea Cărtărescu, ajuns la vol. 3, se pare că nu a fost citit de nimeni, deşi a fost tradus de către ICR, pe bani publici, în aproape toate limbile pământului!

Întrebat ce carte a citit în ultima vreme, însuşi preşedintele Traian Băsescu a nominalizat invariabil o carte a lui Cărtărescu, probabil la sugestia vreunui consilier care aflase că scriitorul a fost recomandat la Premiul Nobel de gruparea Liiceanu-Pleşu-Patapievici. Mai mult chiar, în anul 2006, Băsescu l-a decorat pe Cărtărescu cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, categoria A „Literatura”.

Imediat este pusă pe masă și proba demascării:

„Dacă ar fi lecturat chiar superficial romanul „Orbitor. Aripa dreaptă”, apărut, desigur, la Editura Humanitas, condusă de Gabriel Liiceanu, preşedintele Băsescu ar fi citit următoarele:

– “Îmi bag pu… în regina Angliei” (pag. 241).

-“Mă fu… în ea de Casa Albă?” (pag. 241).

– “CIA ce căcat e” (pag. 242).

– “Îi placea să-şi pună degetul pe fund şi să-l miroase apoi” (pag. 84).

Concluzia ?

Cărtărescu nu e de încredere, trebuie izolat de mase. Vă puteți închipui asta în România anului 2012 ?

Da, din moment ce USL este la putere.

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

SALUBRITATE 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
SALUBRITATE 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Cum se folosesc containerele îngropate? Apăsați pedala din dreapta jos a containerului sau acționați mânerul din partea de sus a…

Argeșeancă reținută pentru că și-a bătut cumnata în plină stradă
Argeșeancă reținută pentru că și-a bătut cumnata în plină stradă

O femeie de 48 ani, din Ștefănești, a fost reținută după ce și-ar fi agresat cumnata, în vârstă de 49…

Bătaie pe terasa unui local din Olt. Un tânăr a fost reținut
Bătaie pe terasa unui local din Olt. Un tânăr a fost reținut

Un conflict izbucnit pe terasa unei societăți comerciale din comuna Seaca, județul Olt, s-a încheiat cu doi oameni ajunși la…

38 de locuințe sociale, repartizate în această vară, în Pitești
38 de locuințe sociale, repartizate în această vară, în Pitești

Consiliul Local Pitești a aprobat repartizarea a 38 de locuințe sociale, prin HCL nr. 302 din 30 iulie 2026, în…

Teatrul „Alexandru Davila” deschide noua stagiune cu „Proștii sub clar de lună”
Teatrul „Alexandru Davila” deschide noua stagiune cu „Proștii sub clar de lună”

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești deschide stagiunea 2026–2027 în acest weekend, cu spectacolul „Proștii sub clar de lună”, de Teodor…