Ştiu că nu e deontologic, că nu e patriotic, dar nu mă pot abţine să nu recunosc că pentru mine o distracţie mai mare decât cea pe care mi-o oferă USL nu există.

Până acum, credeam că amuzamentul înseamnă o comedie, un meci de fotbal, o bere în oraş, pentru a descoperi, pentru prima oară în viaţă, că şi politica poate fi extrem de amuzantă, ba chiar te poate face să mori de râs.

Cum să nu hohoteşti, să nu-ţi dai coate, să nu te baţi cu palmele peste coapse când îl vezi pe Ponta cum se dă premier, ori când îl urmăreşti pe Antonescu gesticulând în engleză pentru oficialii FMI ? Ştiţi ceva mai comic decât felul în care Cati Andronescu îşi apără şeful de plagiat ? Nu vi se pare chestiunea cu Grăjdan, ori aia cu  sinuciderea, ori aia cu ministrul Pop şi CNATDCU, ori ailaltă cu omul de la CCR care îl mănâncă pe NU în expresia „nu a încălcat”, ori cea recentă cu Marga dat afară depă ce simţise…în urină că ne integrăm în Shengen, nu vi se par  astea la un loc mai tari decât toată „Scrisoarea pierdută” ?

Dumnezeu fiind, logic, mai tare decât Caragiale, a vrut să le dea românilor amărâți și Europei încruntate un minunat prilej de a se amuza pe viu, la un spectacol comic de dimensiuni naționale.

Desigur că pierdem niște miliarde de euro, dar faceți și dumneavoastră socoteala cam cât poate costa un show pe o scenă de 100 de metri pătrați și vedeți cât poate costa unul pe o scenă de 237500 kilometri pătrați.

Îmi permit să spun că dacă nu am avut Operă și teatru decât cu mulți ani în urma Europei, dacă nu am avut șansa unui Moliere sau a comediei delle arte, acum ne scoatem pârleala, suntem primii comedianți la scară națională, cu spectatori la scară planetară.

Ia Cărtărescu Nobelul ? Ce mai contează…

Nu mai contează nici ciobanul din Miorița, nici Meșterul Manole, cuplul comic Ponta – Antonescu va deveni din mit național mit universal, va fi, peste mii de ani, arhetip al inconștientului colectiv. Se va râde la scară cosmică de maimuțărelile lui Crin, de vocea de fotbalist român repatriat a lui Victoraș, de Fenechiul mai tare ca Farfuridi, de un Șova mai sobru ca Rică Venturiano, de un  Iliescu mai jalnic decât sir Falstaff.

Îmi permit să râd fiindcă nici prin cap nu-mi trece că nebunia asta ar putea să se încarneze în istorie, să devină moment al devenirii naționale. Puciul acesta burlesc, lovitura aceasta de stat butaforică nu are cum să producă efecte, românii sunt prea deștepți pentru a accepta așa ceva, Europa e prea bătrână pentru se se juca de-a Fuga din UE a simpaticei țări de la Carpați, Dunăre și Pont.

În acest context, nu de Caragiale îmi e frică, ci de Cioran. Prea ne-a zis că suntem goi, fără responsabilități și viziune.

Totuși, haideți să admitem că USL e mișto. Vă rog să acceptăm această convenție.

Altfel, înnebunim de tot.