Extremismul câștigă teren deoarece Uniunea Europeană s-a dovedit a fi brânză bună în burduf de câine.

Brânza bună. Intrarea României în UE a fost un miracol care a vindecat țara de racile vechi, atenuând și chiar eliminând defecte structurale acumulate istoric. Fără UE, tranziția la democrație, stat de drept și economie de piață ar fi fost un calvar.

Burduful de câine. Uniunea Europeană a tratat cu superficialitate sau chiar total eronat o serie de probleme cum ar fi: invazia Ucrainei și relația cu Rusia, green deal, imigrația, LGBT, educația sexuală, comunicarea cu statele membre, credibilitatea liderilor.

Să începem cu credibilitatea. România a rămas cu gura căscată, ca să zic așa, când Barroso, președintele de atunci al Comisiei Europene, i-a înmânat premierului Victor Ponta un To do List. Am fost intrigați văzându-l pe Jean Claude Juncker, următorul președinte, amețit de băutură și pupându-se cu cine se nimerea. Ne-am crucit văzând că Ursula von der Leyen se joacă cu zecile de milioane de vaccinuri și ascunde relația cu Pfizer. Dincolo de aceste aspecte și de altele de același gen, rămâne impresia că liderii Uniunii sunt lipsiți de personalitate. Nu cred că, de pildă, cineva de genul doamnei von der Leyen ar fi primit voturi în România dacă ar fi candidat la președinție.

Aceiași oameni șterși sunt și comisarii europeni. Las la o parte denumirea total neinspirată, comisarii aducând aminte de Uniunea Sovietică, dar mă întreb cine să creadă în vicepreședinți și înalți reprezentanți precum Kaja Kallas, Teresa Ribera, Henna Virkkunen, Stephane Sejeurne și ceilalți. De cei mai mulți dintre ei cetățenii români nici măcar nu au auzit și cred că la fel stau lucrurile în întreaga Europă și în întreaga lume. Are Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate Kaja Kallas profilul necesar pentru ca europenii să considere că se află la egalitate cu Trump, Putin sau Zelensky? Evident că nu.

Pe scurt despre ratarea temelor esențiale.

UE nu a contat în momentul invadării Crimeei, nici în acordurile de la Minsk, practic, nu a existat în chestiunea relației fierbinți dintre Moscova și Kiev. Această slăbiciune s-a transformat în supracompensare, fiindcă așa fac toți complexații, exagerează. În consecință, UE s-a aruncat într-o susținere frenetică, aproape isterică, a regimului Zelenski. Evident că Federația Rusă este invadatorul, dar reacțiile au fost evident necontrolate, lipsite de orice nuanță. Deranjant a fost și faptul că UE a interzis site-urile rusești și a încurajat o propaganda infantilă gen bunica eroină care doboară drona cu borcanul de murături. Una peste alta, UE nu contează nici în fața Moscovei, nici a Beijingului, nici a Washingtonului. Impresia populației a fost că singura realizarea este legătura dintre dop și sticla de plastic.

În chestiunea green deal, absurdul alungat pe ușă a reintrat pe fereastră. Cum să purifici atmosfera câtă vreme China, SUA, India nu o fac? Cetățeanul european nu înțelege, iar neînțelegerea s-a transformat în perplexitate și ostilitate din cauza creșterii prețului la energie. Totuși, UE a insistat, ceea ce i-a creat în ochii multora profilul unui nevrotic obsesivo-fobic.

Problema LGBT. După ce s-ar fi asigurat că legislația conferă egalitate și protecție acestor minorități, ideal ar fi fost ca UE să recomande abținerea de la demonstrativitate agresivă. Nefăcând-o, a generat suspiciuni de neomarxism, s-a vorbit despre Soros și Școala de la Frankfurt. În aceeași direcție, a stârnit neînțelegeri și insistența pe educația sexuală la vârste fragede, precum și toată gama politicilor de gen.

Desigur, ideal ar fi fost ca UE să fi dezvoltat o concepție filozofică referitoare la esența creștină a Europei, dar asta ar însemna să le cerem prea mult acestor lideri, motiv pentru care pe această problemă dăm next.

Comunicarea Comisiei Europene cu ”supușii” ei este ca și inexistentă. Discursurile doamnei von der Leyen sunt la fel de formale ca ale lui Brejnev sau Ceaușescu. Adesea, ni se vorbește despre funcționarii anonimi ai Comisiei care acceptă sau refuză ceva. Cine sunt acei oameni nu știe nimeni, iar presa nu li se adresează pentru detalii. Întrebarea ar fi de ce nu se găsește, la nivelul întregii Europe, un lider incontestabil, cu maximă competență și credibilitate, care să conducă minunata Uniune? Au dispărut marile personalități ale continentului care a dat lumii Renașterea, care a catalizat știința și artele? Nu mai există un Erasmus sau un Thomas Morus?

Imigrația. Toleranța este profund umană, însă este la fel de clar că migranții economici sunt preponderenți ca număr. În epoca AI, avertismentele demografice cu privire la necesitatea forței de muncă par depășite. Deschiderea excesivă a granițelor în absența unor studii care să arate că multiculturalismul este bun a fost o eroare. Acum extremiștii o exploatează, dorind să înlocuiască un rău cu un rău mai mare.

Cred că AfD s-a gonflat din motivele arătate mai sus și s-a legitimat prin scăderea nivelului de trai. Același lucru și cu AUR. Ce e de făcut?

În niciun caz, Dexit, Roexit și așa mai departe. Nici interzicerea acestor mișcări din considerente constituționale nu e de dorit. Cum ar putea trăi Europa cu un minim de 40% din populație frustrată și gata oricând de revoltă?

Soluția rezidă într-o revoluție din interior a UE. Mai multă comunicare și transparență, debirocratizare și selecție a valorilor.

A fi brânză bună în burduf de câine poate însemna și o trăsătură a cutezanței dinamice. Nu e simplu să formezi o Uniune Europeană.

Mult mai ușor este să o distrugi.

Gheorghe Smeoreanu

(Această rubrică apare, în general, de două ori pe săptămână. Despre autor puteți găsi mai multe informații AICI)