Ungaria a fost alungată de pe pământurile româneşti populate de români după Tratatul de la Trianon (1920). Simtindu-se umilită şi neîndreptăţită, naţiunea ungurească, prin intermediul elitelor sale politice, militare şi într-o oarecare măsură culturale, nu s-a potolit niciodată din a sfida realitatea, autoritatea şi legitimitatea României.

Disperaţi şi puşi la punct de România, după instaurarea comunismului în Europa Centrală şi de Est, autorităţile de la Budapesta atacau pe trei fronturi românii: istoric, ideologic şi prin acțiuni militare subversive.

1. Susţineau şi finanţau teoria prezentată de sovietici şi austrieci, potrivit căreia originea poporului român era alta decât cea daco-romană, pentru a-şi justifica pretenţiile asupra Transilvaniei.

2. Conducătorii de la Budapesta au devenit rapid sclavi ideologici ai Moscovei, care ,,a încurajat în secret Ungaria să ia atitudine cu privire la poziţia României în Transilvania, (Watts, 287), susţinători înfocaţi a politicilor sovietice şi mari critici al României şi Chinei pentru ,,devierile lor naţionaliste”, îndreptându-şi atacurile ,,nu la adresa statutului minorităţilor maghiare”, ci la adresa ,,sfidării Moscovei” de către România (Lendvai, 1996).

3. Pe lângă faptul că aţâţa Uniunea Sovietică prin dezinformare crasă pentru a ataca România (citiţi cartea Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…), au continuat să aplice continuu o politică menită să asigure loialitatea populaţiei din Transilvania faţă de Budapesta şi să prevină crearea unei identităţi maghiaro-române care să încurajeze minoritatea maghiară să-şi făurească un destin comun cu populaţia majoritară de naţionalitate română” (Watts, 289).

Nu-i aşa că aceste acţiuni vă sunt foarte cunoscute? Şi nu doar din cărţile de istorie, ci de la mass-media, din ştiri recente, pentru că această politică a Ungariei nu a încetat niciodată. Au încercat la Târgu Mureş în 1990, au sfidat continuu autorităţile româneşti, au făcut lobby împotriva României, iar de când Viktor Orban conduce Ungaria se aplică politica de ,,co-suveranizare a Transilvaniei”, cum a numit-o foarte inspirat jurnalistul Romeo Couti.

Acelaşi om a scris că ,,un puternic investitor din Ungaria, apropiat de Viktor Orban este într-o fază foarte avansată de negociere pentru achiziția apelor minerale Tușnad, Perla Harghitei și Harghita. Despre faptul că Napolact, brandul istoric de lactate, a fost preluat  de către grupul ungar Bonafarm, controlat de omul de afaceri Sándor Csányi. Plus câte şi mai câte intervenţii, asociaţii, finanţări dubioase care ar fi normale pentru o economie de piață, dar ne ridică mari semne de întrebare când vine vorba de Ungaria.

Acum în Ungaria este campanie electorală, iar naivii de la Bucureşti se aşteaptă că va câştiga Péter Magyar şi toate se vor linişti. Nu, nu se va schimba mare lucru. Am scris despre asta deja. Ungaria este avocatul Rusiei în Europa, cheltuie sume incredibile pentru lobby la Washington, se gudură lunar în faţa liderilor de la Beijing, critică de multe ori pe bună dreptate Bruxellesul, blochează UE şi urmăreşte pe faţă controlul unor teritorii din România. Să o spunem răspicat  chiar dacă la MAE, la Palatul Victoria şi Cotroceni nu există ochi şi urechi, pricepere sau demnitate pentru aşa ceva.

Surse:

Lerry L. Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…, Rao 2012.

Paul Lendvay, Ungurii, Humanitas 1996.

Romeo Couti – Pagina de Facebook 2026.

Prof. dr. Nicolae Georgescu