Uneltirile decrepitei Comisii Europene în frunte cu stalinista Ursula

 

 

 

 

 

Probabil că aveți și dumneavoastră aceeași senzație de oboseală amestecată cu silă și resemnare.

S-a ajuns într-un moment în care Comisia Europeană a început să își lase la vedere dejecțiile urât mirositoare.

Pentru că, totuși, nu există o altă formă mai bună de organizare socială, înalții reprezentanți ai democrației au ajuns ca niște bunici senili și sadici care fac pe ei în vreme ce uneltesc să își omoare nepoții.

Ce să le faci, nu poți să-i eutanasiezi.

Comisia Europeană, potrivit lui Elon Musk, are un demers criminal pentru democrație.

„Comisia Europeană i-a oferit lui X un acord secret ilegal: dacă cenzurăm în liniște postările fără să spunem nimănui, nu ne vor amenda”, a scris proprietarul fostului Twitter.

Așadar, șefa și stăpâna noastră, a tuturor europenilor, marea, distinsa, ilustra Comisie Europeană, în frunte cu stalinista Ursula, umblă să ne strângă de gât libertatea de exprimare pentru a păstra puterea și privilegiile în rândul rețelei a cărei emanație este și căreia îi reprezintă interesele.

Ce e de făcut ?

Deși e greu, aproape imposibil, e bine să nu ne lăsăm răpuși de oboseală amestecată cu silă și resemnare.

Cândva, dacă nu cedăm, vom reuși să scoatem democrația de la aparate și să o facem să umble din nou printre noi.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu, de sărbătoarea Sfintei Marii, prezent la Mănăstirea „Alina-Maria” de la Vârful lui Roman
Constantin Rădulescu, de sărbătoarea Sfintei Marii, prezent la Mănăstirea „Alina-Maria” de la Vârful lui Roman

Mai aproape de Dumnezeu…de sărbătoarea Sfintei Marii, la Mănăstirea de la Vârful lui Roman! În această zi de mare sărbătoare…

Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”: Expoziția de icoane pe sticlă „Icoană – Simbol și Suflet”-Simona Nicoleta…
Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”: Expoziția de icoane pe sticlă „Icoană – Simbol și Suflet”-Simona Nicoleta…

De Sfânta Maria, celebrăm credința, tradiția și frumusețea sufletului românesc. La Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, expoziția de icoane pe sticlă…

În zi de sărbătoare, primarul Constantin Bărzăgeanu a premiat două cupluri la împlinirea unei jumătăți…
În zi de sărbătoare, primarul Constantin Bărzăgeanu a premiat două cupluri la împlinirea unei jumătăți…

”NUNTA DE AUR  Familia Mihalcea Constantin și Familia Diaconu Ștefan  La mulți ani fericiți pentru cei 50 de ani minunați…

Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: ”Maica Domnului să vă ocrotească pe toți cei care îi…
Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: ”Maica Domnului să vă ocrotească pe toți cei care îi…

Maica Domnului nu a gustat moartea. A adormit și pur și simplu a biruit-o…după care s-a mutat la Ceruri alături…

Copiii Parohiei Vlădești au îmbinat mișcarea cu învățătura duhovnicească
Copiii Parohiei Vlădești au îmbinat mișcarea cu învățătura duhovnicească

Parohia Vlădești desfășoară, în această perioadă, o serie de activități dedicate copiilor și tinerilor, în cadrul proiectului „Educație Religioasă și…