Istoricul Sorin Oane are cel puțin două talente ieșite din comun, anume gândirea critică și marketingul ideilor. Împletite într-o lucrare de 500 de pagini (tipărite cu corp 8, ceea ce înseamnă vreo 750 de pagini normale) cele două trăsături stilistice au generat ”Poveștile Rîmnicului”, de fapt un tratat de istorie camuflat al orașului Râmnicu Vâlcea.

Pentru cineva ca mine, născut în acest oraș, cartea profesorului Oane este o revelație, fiindcă am înțeles pentru întâia oară ce personalitate istorică are locul meu natal. Înainte vreme, ori de câte ori citeam despre Râmnic, ori asistam la conferințe pe subiect, aveam o senzație de jenă, părea că dorește cineva să facă make – up istoric orașului meu, să-i injecteze (ca pe botox) povești neîntâmplate și episoade romantice neverosimile. ”Poveștile Rîmnicului” reprezintă întâia carte de istorie, în sensul modern al termenului, a orașului de la poalele Capelei.

Nefiind eu istoric, nu îmi pot permite o cronică a cărții în sensul clasic, dar pot vorbi despre metodă. Sorin Oane a adoptat criticismul în sens kantian, precizând limitele capacității de cunoaștere în baza izvoarelor istorice. Este o revoluție în abordarea istoriei Râmnicului, care a fost până în prezent amatoristică, exaltată, jurnalistică, iar dacă este să fiu concesiv, a fost romantică. Metafora a ținut loc de sursă, bunăvoința a suplinit izvoarele, spiritul de cenaclu a dominat rigoarea.

Sorin Oane a fost nevoit să curețe grajduri înainte de a putea trece la conținuturi. Nu s-a lăsat intimidat și i-a pus la colț pe câțiva monștri sacri ai culturii istorice vâlcene, cum ar fi Corneliu Tamaș, Constantin Mateescu sau Costea Marinoiu, pe care îi vânează cu acribie, dovedindu-le mitomaniile local patriotarde. Este fascinant să parcurgi această carte și ca un roman polițist în care detectivul istoric descoperă semnele crimelor față de adevăr.

Cartea nu este însă demolatoare, ci ziditoare. Istoricul îi ia Râmnicului comorile false și îi restituie glorii reale, mai bogate decât cele pierdute. În final, avem portretul unui Râmnic cu adevărat străvechi și important.

Sorin Oane a muncit enorm, enorm, enorm. Nu cred că i-a scăpat vreun izvor semnificativ. A scris cu talent de mare scriitor, motiv pentru care cartea este o bucurie a lecturii. A avut orgoliul profesional de a semna o carte machetată perfect, corectată fără eroare, carte frumoasă și ca obiect. Mai presus de toate, istoricul a inaugurat spiritul critic în cultura vâlceană, dând semnalul scoaterii orașului din provincialism.

Pentru această realizare, istoricul Sorin Oane trebuie să primească titlul de Cetățean de Onoare al Râmnicului.

Vrea, nu vrea, Sorin Oane este, de acum, un mare istoric român contemporan , dar și  un monstru sacru al orașului Râmnicu Vâlcea.

Gheorghe Smeoreanu