ULUITOR !! PROSTIA iese la iveală mai ales în vremuri de criză. Cazul PREFECTURII VÂLCEA

Așadar, un ambasador vine în vizită într-un județ.

I se face, la Prefectură, o prezentare a județului. Pe retroproiector.

Materialul e în limbă română. 

Clientul politic care l-a făcut nu știa engleză. Sau l-au făcut funcționarii Prefecturii ? Tot un drac, ei precis nu știu engleză.

Apoi, i se spune ambasadorului că economia județului duduie.

Tocmai fuseseră dați afară 600 de oameni de la combinat.

I se mai spune că echipa sportivă a zonei face performanțe europene.

Echipa tocmai se pregătește de desființare.

S-a întâmplat la Vâlcea, cu ocazia vizitei ambasadorului Poloniei, dar nu asta e important. Peste tot și cu oricine facem la fel.

Oamenii aceștia ori sunt proști, ori sunt ticăloși ?

Sunt proști.

Nu au aflat că în ziua de azi comunicarea e o știință. 

Că pentru o banală prezentare e nevoie de un specialist în PR.

Iar specialistul nu trebuie să fi absolvit vreo amărâtă de facultate privată din zonă.

Ei nu cred asta.

Consideră că se pricep la toate. Ce mare lucru să faci o prezentare a județului ?

Am fost, acum vreo doi ani, în câteva țări din Africa neagră. Țări sărace, dar sărace de le doare.

La guvern, toți își angajaseră specialiști în comunicare din Europa sau SUA. Prezentările erau mici capodopere.

Doar noi credem că suntem buni la orice.

De ce ?

Păi, nu suntem români ?

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Festivalul de C’ARTE a deschis astăzi porțile celei de-a VI-a ediții!
Festivalul de C’ARTE a deschis astăzi porțile celei de-a VI-a ediții!

Piteștiul devine, în perioada 1–4 octombrie, un loc de întâlnire pentru iubitorii de carte, lectură și cultură. Ediția din acest…

Un nou reper simbolic al Transfăgărășanului
Un nou reper simbolic al Transfăgărășanului

50 de ani de Transfăgărășan. O jumătate de secol de istorie. O poveste care merge mai departe. La 50 de…

Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”, la Mioveni
Cele mai bune bunătăți din cămară, premiate la „Recolta de Toamnă”, la Mioveni

Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Asociația Pensionarilor „Viața Lungă” Mioveni, au sărbătorit…

Primarul Aurel Costache: Să avem un octombrie binecuvântat, cu sănătate, liniște și cu cei dragi…
Primarul Aurel Costache: Să avem un octombrie binecuvântat, cu sănătate, liniște și cu cei dragi…

1 Octombrie, o zi despre credință, oameni, sănătate și recunoștință Începem luna octombrie sub Acoperământul Maicii Domnului, cu gânduri de…

Atenție, șoferi! Trafic închis pe DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni
Atenție, șoferi! Trafic închis pe DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni

Circulația rutieră va fi închisă pe DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni, pe sectorul cuprins între…