Uluitor ! Fiecare angajat va primi 8700 LEI !

Proiectul de lege privind acordarea tichetelor de sănătate a fost adoptat de către Senat şi se află în prezent la Camera Deputaţilor, informează colegiulpacientilor.org.

Legea privind acordarea tichetelor de sănătate a fost iniţiată şi depusă în Senat de fostul deputat independent Gheorghe Udrişte şi este susţinută de asociaţia Colegiul Pacienţilor.

La fel că şi în cazul tichetelor de masă, tichetele de sănătate reprezintă bonuri valorice, care ar urmă să fie acordate de angajator, salariaţilor încadraţi cu contract individual de muncă, în limita a şase salarii minime brute pe ţară, garantate în plata, pentru fiecare salariat, în decursul unui an fiscal.

Proiectul de lege privind acordarea tichetelor de sănătate a fost, de curând, adoptat tacit de către Senat şi se află în prezent la Camera Deputaţilor, unde se aştepta rapoarte de la Comisia de sănătate şi familie şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi avize de la Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Colegiul Pacienţilor susţine acest proiect că o soluţie de compromis în contextul plafoanelor insuficiente pentru laborator, imagistică şi absenţa completă a finanţării pe servicii stomatologice.

Un salariat ar putea beneficia anual, în baza unui contract individual de muncă, de tichete de sănătate în valoare de maximum 8.700 lei (contravaloarea a şase salarii minime brute pe ţară garantate în plata).

Acestea vor putea fi folosite pentru tratamente şi investigaţii medicale, paraclinice şi imagistice, şedinţe de recuperare, dar şi pentru achiziţionarea medicamentelor pe baza reţetelor medicale.

Sumele corespunzătoare tichetelor de sănătate acordate de către angajator vor fi deductibile la calculul impozitului pe profit, respectiv la calculul impozitului pe venit, iar pentru salariat vor fi scutite de plata impozitelor pe venituri şi a impozitelor sociale aferente.

Introducerea tichetelor de sănătate ar urmă să asigure angajaţilor accesul la serviciile medicale de care au nevoie, în condiitile în care multe companii din România nu asigura salariaţilor servicii medicale lunare.

Prin urmare, tichetele de sănătate vin în ajutorul angajatorului şi angajaţilor cu salarii mici şi medii, care au nevoie să acceseze tratamente medicale complexe, inclusiv servicii medicale de prevenţie, acestea din urmă contribuind la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, dar şi la reducerea cheluielilor suportate de stat pentru sănătate. Prin introducerea tichetelor de sănătate, salariaţii vor putea investi în propria sănătate.

„Considerăm tichetele de sănătate o soluţie bună la criză de plafon pentru analize de laborator şi servicii de imagistică sau lipsa completă a finanţării serviciilor stomatologice” a declarat dna. Angela Pernes, directorul executiv al asociaţiei Colegiul Pacienţilor

„Principalii beneficiari ai acestei acţiuni sunt angajaţii cu salarii mici care îşi neglijează problemele de sănătate din lipsa de resurse materiale, cost care oricum se întoarce în economie prin concedii medicale, spitalizări şi consum de medicamente ce poate fi evitat” a declarat dl Sas Cristian, preşedintele asociaţiei Colegiul Pacienţilor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…