Toată admiraţia ! Cum este administrat un oraş suedez perfect. Interviu cu Catrin Hulmarker, primarul din Hjo

 

 

 

 

 

Hjo este un oraş de 10 mii de locuitori din sudul Suediei. Totul este aici perfect. Copiii sunt ocrotiţi ca în rai, cei în vârstă, la fel. Nicio pietricită nu e nelalocul ei, nicio pată de vopsea nu e în plus. Este aproape incredibil, este perfecţiunea.

Puteţi vedea aici bugetul, iar aici consiliul local şi aici, pagina doamnei Hulmaker.
Tânărul om de afaceri Andrei Mihai, care locuieşte în Hjo, mi-a facilitat acest interviu cu doamna Catrin Hulmarker, preşedintele Consiliului Local, care este similar cu primarul de la noi.

Cum s-a desfaşurat alegerea dumneavoastra pentru funcţia de primar ?

– Nu am fost aleasă direct ci indirect, eu fiind prima pe listă din partea partidului din care fac parte.

Din ceea ce am vazut, orasul Hjo este administrat aproape de perfectiune, ce intentionati sa faceti pe viitor pentru binele locuitorilor?

-În toată Suedia vom avea în perioada următoare foarte mulți copii care vor merge la şcoală dar şi un număr din ce în ce mai mare de persoane în vârstă şi nu avem suficient de multe persoane care să lucreze şi să contribuie pentru aceste două obiective, aşa ca va trebui sa ajustam bugetul în consecinţă, prin reducerea altor costuri.
La nivel local, avem responsabilitate directă legată de şcoli, gradiniţe, săli de sport, azile de batrani, drumuri, alei, parcuri, port. Acestea sunt provocarile viitorului.

 

 

Încasaţi impozitele direct sau prin intermediul guvernului?

-Prin intermediul guvernului. Este un sistem complicat deoarece obiectivul este ca fiecare localitate să beneficieze de acelaşi nivel ridicat al bunăstării şi infrastructurii. Municipalităţile beneficiază de fonduri mai mari cu cat avem mai multe persoane in vârsta sau copii. Există, bineînţeles particularităţi dacă vorbim despre nordul Suediei, unde densitatea populaţiei este mai scazută sau daca vorbim despre marile oraşe unde sunt probleme in special cu imigraţia şi criminalitatea. In astfel de cazuri, municipalităţile primesc bani suplimentari.
Avem un standard ridicat, în general, cateodata prea ridicat şi oamenii sunt foarte rasfăţaţi şi nu percep cu exactitate cât de bine îşi face datoria administraţia.

În aceste condiții, pe ce criterii apreciază oamenii performața în administrație?

-Oamenii în general au aşteptarea ca statul sau municipalitatea să facă totul pentru ei şi consideră că au toate drepturile dar nu foarte multe responsabilitati. De exemplu, copiii pot merge gratuit la gradiniţă dacă părinţii muncesc sau studiază. Acum, părinţii doresc să poată lăsa copiii la grădiniţă gratuit chiar şi în cazul în care unul dintre părinti pleacă în vacanţă. Oamenii consideră că municipalitatea trebuie să se ocupe de organizarea de evenimente cultural-artistice, muzicale. Sunt în general probleme survenite ca urmare a luxului din societate.

 

 

 

In campania electrorală faceţi o serie de promisiuni. Care este procentul de realizări?

-Promisiunile sunt pe următoarele direcţii – infrasctructură, copiii şi şcoala, îngrijirea bătrânilor, mediul înconjurător, cultura. Gradul de realizare a promisiunilor de la un mandat la altul este mai mare de 90%.

Politica joacă un rol important în administraţie?

-Da este un rol important al politicului în administraţie. Politicienii stabilesc direcţiile şi administraţia găseşte modalităţile de a realiza obiectivele propuse şi promise de către politicieni.

Ați câstigat alegerile cu un procent mare?

-Da, a fost un procent mare şi în creştere de 13 ani de când conduc acest oraș.

 

 

Cum vedeţi oraşul Hjo peste 10 ani?

-Sper să avem o populaţie mai mare dar sper să fie în continuare un oraş plăcut în care să trăieşti şi să îţi creşti copiii. Sperăm în continuare să atragem oameni din alte ţări din lume pentru că eu consider că este un lucru bun. Oraşele mici ca Hjo oferă o mai mare oportunitate de integrarea în special pentru medici, profesori şi oameni bine pregătiţi în general.

Ce părerea are partidul dumneavoastra despre UE, emigraţie, suverantiatea Suediei?

-Suntem un partid în favoarea UE, avem nevoie de UE, partidul din care fac parte a fost oarecum împotriva refugiaţilor care au venit în Suedia în ultimii ani. Despre suverantitatea Suediei in interiorul UE considerăm că sunt anuminte aspecte asupra cărora trebuie să existe o decizie a statelor, deci nu considerăm că Uniunea trebuie să decidă prea mult.

În România se vorbeşte foarte mult despre corupţie. Aţi auzit despre acest lucru?

-Am auzit despre acest lucru dar se vorbește foarte mult despre corupţie nu numai în România dar şi în alte ţări.

În Suedia se vorbește despre corupţie?

-Da, sigur că se vorbeşte despre corupţie şi în Suedia, corupţie există şi în Suedia dar încercăm din greu să nu lăsăm acest tip de a face afaceri să crească şi avem reguli stricte în cadrul municipalităţii în ceea ce priveşte lucrurile pe care le putem primi sau nu. Nu avem voie sa primim cadouri, maxim putem primi un prânz. Dar au fost cazuri de corupţie în Goteborg acum câţiva ani. Avem reguli în această privinţă şi toţi cei ce lucrează în administraţie trebuie să citească şi să înveţe aceste reguli. Problemele legate de corupție nu sunt aşa de des întâlnite în oraşele mici.

Aveți ziar local?

-Da, este un lucru neobișnuit dar avem un ziar al orașului.

Atacă acest ziar administraţia ?

-Da. Avem libertatea presei. Ziariștii sunt destul de critici, deşi ne întâlnim regulat şi le oferim toate informaţiile de care au nevoie.

Care este cel mai urât lucru pe care l-a spus presa despre dvs?

-Încerc să fiu sinceră şi să nu dau ocazia la interpretări greşite. Scoaterea din context a unor declarații poate au fost făcute în trecut.

Ați fi de acord să împărtăşiţi experienţa dumneavoastră cu un primar dintr-o localitate similară din România?

-Da, ar fi interesant.

Vă mulţumesc.

 

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Două centenare au fost sărbătorite de Primăria Râmnicu Vâlcea în luna aprilie
Două centenare au fost sărbătorite de Primăria Râmnicu Vâlcea în luna aprilie

Două centenare din Râmnicu Vâlcea au fost sărbătorite de Primăria Municipiului, la câteva zile distanță, în luna aprilie: doamna Floarea…

Mihai Oprea și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Vâlcea
Mihai Oprea și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Vâlcea

Dragi vâlceni, stimați colegi și parteneri instituționali, Într-o democrație matură, funcțiile sunt temporare. Oamenii vin și pleacă, însă Instituția Prefectului…

Ioana Făcăleață și-a depus demisia din funcția de prefect al Argeșului
Ioana Făcăleață și-a depus demisia din funcția de prefect al Argeșului

În urmă cu puțin timp, prefectul Ioana Făcăleață a anunțat că renunță la funcție, invocând încheierea cadrului politic în care…

Bugetul Ștefăneștiului pe 2026, în dezbatere publică, miercuri. Cetățenii sunt invitați să participe
Bugetul Ștefăneștiului pe 2026, în dezbatere publică, miercuri. Cetățenii sunt invitați să participe

Primăria orașului Ștefănești îi invită pe cetățeni să participe la dezbaterea publică privind aprobarea bugetului local pentru anul 2026 –…

Grădina Zoologică Pitești este deschisă de 1 Mai!
Grădina Zoologică Pitești este deschisă de 1 Mai!

  Grădina Zoologică Pitești își așteaptă vizitatorii vineri, 1 mai, în intervalul orar 10:00 – 19:00, oferind un cadru ideal…