Ei nu dau pe noi decât o ciorbă.

Ei nu cred în caracterul nostru fiindcă nu au ei caracter.

Vor să ne plătească articolele și emisiunile la bucată, uitând că meseria de lustragiu nu mai există.

Pentru politicienii din capitală presa din capitală este partenerul împreună cu care dau lovituri. 

Pentru politicienii din provincie, presa de provincie nu e nici măcar un partener, e complicele care trebuie să țină de șase.

În provincie, ziaristul o duce cu atât mai bine cu cât e mai născut să fie slugă. În caz contrar, trebuie să își caute adăpost sub poduri idealiste  și mâncarea la tomberonul gloriei.

Vor să ne plătească respirația sau să ne sufocăm la alte mese.

Vor să ne deconteze principiile ca pe niște ordine de deplasare.

Vor să existăm între anumite limite, ca și cum ne-am fi primit existența pe contract.

Eu unul mă gândesc adeseori să mă las. La fel ar gândi despre viață fratele siamez al unei năpârci.

Dar ținând seama că suicidul, chiar și cel profesional, e păcat capital, am decis să trăiesc în continuare cu un singur gând:

Să le fac viața un Halloween.

Unul perpetuu și neprefăcut.

Bau !

Bau !

Bau !