Structura anului școlar 2026–2027, publicată în Monitorul Oficial. Când încep cursurile și cum arată vacanțele

Ordinul Ministerului Educației și Cercetării privind structura anului școlar 2026–2027 a fost publicat în Monitorul Oficial luni, 16 februarie. Potrivit Avocatnet.ro, documentul menține organizarea modulară a cursurilor și aduce unele ajustări pentru echilibrarea efortului elevilor și pentru desfășurarea examenelor naționale.

Conform Ordinului 3.194/2026, anul școlar va începe oficial la 1 septembrie 2026 și se va încheia la 31 august 2027, însă cursurile vor începe efectiv pe 7 septembrie 2026. Vor fi 36 de săptămâni de cursuri, structurate în cinci module, separate de vacanțe.

Calendarul prevede:

  • Modulul 1: 7 septembrie – 23 octombrie 2026 (vacanță: 24 octombrie – 1 noiembrie);

  • Modulul 2: 2 noiembrie – 22 decembrie 2026 (vacanță de iarnă: 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027);

  • Modulul 3: 11 ianuarie – 12, 19 sau 26 februarie 2027, în funcție de decizia inspectoratelor, cu vacanța mobilă (de schi) stabilită în intervalul 15 februarie – 17 martie 2027;

  • Modulul 4: 1 sau 8 martie – 23 aprilie 2027 (vacanță de primăvară: 24 aprilie – 4 mai);

  • Modulul 5: 5 mai – 18 iunie 2027, vacanța de vară urmând să înceapă pe 19 iunie.

Intervalul pentru vacanța de schi rămâne de trei săptămâni, inspectoratele școlare urmând să stabilească exact perioada.

Calendar diferit pentru anii terminali

Elevii din clasele terminale vor încheia cursurile mai devreme. Pentru clasele a XII-a și a XIII-a seral, anul școlar va avea 34 de săptămâni și se va încheia pe 4 iunie 2027. Pentru clasa a VIII-a, cursurile se vor încheia pe 11 iunie 2027, după 35 de săptămâni.

În schimb, pentru clasele neterminale din învățământul profesional și liceal tehnologic, anul școlar va avea 37 de săptămâni și se va încheia pe 25 iunie 2027.

Simulări și examene

Simulările examenelor naționale sunt programate în martie 2027. Probele de competențe pentru bacalaureat vor avea loc în ultimele două săptămâni de școală, iar probele scrise în cele două săptămâni de după finalizarea cursurilor.

Evaluarea Națională se va desfășura după încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a, iar calendarele detaliate pentru examene și admiterea în clasa a IX-a vor fi stabilite prin ordine distincte ale ministrului.

Programele „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” se vor desfășura în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, în intervale de câte cinci zile lucrătoare consecutive, stabilite de fiecare unitate de învățământ, în module diferite.

Unitățile de învățământ au obligația să comunice părinților și elevilor structura detaliată a anului școlar, inclusiv săptămâna aleasă pentru vacanța mobilă, până la 1 aprilie 2026.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alertă de poluare la Vidraru. Prefectul a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență
Alertă de poluare la Vidraru. Prefectul a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență

UPDATE: Ar fi vorba despre ulei și combustibil scurse dintr-o ambarcațiune care s-a scufundat. __________ Autoritățile din Argeș sunt în…

Pas important pentru introducerea gazelor în șapte comune din Argeș. A fost emis avizul tehnic…
Pas important pentru introducerea gazelor în șapte comune din Argeș. A fost emis avizul tehnic…

Mai multe localități din Argeș sunt cu un pas mai aproape de rețeaua de gaze naturale. A fost emis avizul…

Premieră pentru copii și spectacole cu sala plină, în weekend, la Teatrul „Alexandru Davila”
Premieră pentru copii și spectacole cu sala plină, în weekend, la Teatrul „Alexandru Davila”

Un weekend cu povești, comedie și multă energie îi așteaptă pe spectatori la Teatrul „Alexandru Davila” Pitești. În 14 și…

Investiție de aproape 30 de milioane de lei pentru Sala Sporturilor din Pitești. Va fi…
Investiție de aproape 30 de milioane de lei pentru Sala Sporturilor din Pitești. Va fi…

Primăria Pitești a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru consolidarea, reabilitarea și modernizarea Sălii…

Studenți ai Academiei de Poliție și elevi de la Școala de Agenți Câmpina, în practică…
Studenți ai Academiei de Poliție și elevi de la Școala de Agenți Câmpina, în practică…

Zeci de viitori polițiști își fac pregătirea practică în această perioadă în județul Argeș. În lunile februarie – martie 2026,…