Mi-aş dori ca după episodul cu Masa Tăcerii românii să privească situaţia cu maximă seriozitate.

Am avut un prim-ministru nebun, pe la 1908, unul care se băga sub masă şi îi ciupea pe miniştri de picioare.

Nu e cazul cu domnul preşedinte Klaus Iohannis, dar totuşi ceva se întâmplă.

Ca să te aşezi pe scaun la Masa Tăcerii trebuie să ai o anumită lipsă de autocontrol, un fel de autism.

Uitaţi-vă la el şi observaţi că stă acolo sobru, practic nu înţelege ce face.

Presupunând că preşedintele Franţei ar merge la Luvru şi ar pune mâna pe fundul lui Venus din Milo, francezii l-ar suporta în continuare, dar ar trebui să fie atenţi la omul respectiv.

O astfel de băgare de seama însoţită de un pic de milă trebuie să avem şi noi faţă de preşedintele nostru.

Solicit compasiune faţă de domnul Klaus Iohannis şi respectul cuvenit unui om suferind, până la finele mandatului.

Gheorghe Smeoreanu