,,Lumea se transformă, metropolele Europei au devenit un nou tip de lume: tânără, educată, cu chirii care mănâncă jumătate din salariu, cu trafic imposibil și spațiu public degradat. O lume care cere răspunsuri concrete la probleme concrete și care votează cu cine le oferă sau îi promite confortul, indiferent de culoarea politică.

Social-democrația care ar fi trebuit să fie vocea naturală a acestei lumi și-a pierdut drumul. Nu ne-a furat nimeni temele fondatoare, locuințele accesibile, transportul public, protecția celor care muncesc. Le-am pierdut singuri, renunțând la ele pentru teme sclipicioase”, scria cu puţin timp în urmă doamna Maria-Manuela Catrina.

Are dreptate. Situaţia este valabilă şi pentru România. Iar acum imaginaţi-vă, Doamne fereşte, că peste criza de locuinţe pentru tineri, peste criza petrolului, în plină criză de identitate, lângă criza de securitate, peste revoluţia AI, peste taxele mari din ultima vreme, vine o criză economică globală, care, între noi fie vorba, nu ar fi exclusă având în vedere contextul global în care ne aflăm.

Eu doar încerc să îmi imaginez cum ar gestiona-o cei care le gestionează pe cele în derulare şi mă gândesc la marile oraşe pentru că acolo se îndreaptă şi cei din mediul rural. La fel ca în 1933, când peste România s-a abătut o mare criză economică.

,,În perioada interbelică, oraşul Bucureşti a cunoscut o dezvoltare sub toate aspectele. Numeroşi oameni din mediul rural, atraşi de perspectiva unui trai mai bun sau de acumularea unor venituri cu care să-şi susţină familia de origine, s-au îndreptat spre Capitală.” Istoricul Keith Hitchins notează că, în 1930, doar 15% dintre bucureşteni s-au născut în Capitală, restul populaţiei fiind alcătuită de oameni din mediul rural, fie din alte oraşe. La fel se întâmplă şi astăzi cu oraşul Bucureşti şi cu marile orașe reşedintă de judeţ.

Izbucnită la 24 octombrie 1929, la Bursa din Wall Street, criza economică a afectat şi ţara noastră, mai întâi în industrie, unde lucrau 25% dintre muncitorii bucureşteni, iar apoi şi în celelalte ramuri ale economiei. ,,În aceste împrejurări, condiţiile de muncă şi nivelul de trai ale salariaţilor din întreprinderile bucureştene au scăzut dramatic, iar şomajul a devenit caracteristica principală a vieţii sociale. În unele cazuri, concedierile au avut un nivel ridicat”.

Istoricul Gabriel Stelian C-tin, al cărui articol îl rezum în această postare, a cules date despre ajutorul social pe care autorităţile l-au acordat atunci. Din documentele din dosar, reiese faptul că şomerii au fost împărţiţi în mai multe categorii: necăsătoriţi, căsătoriţi fără copii, căsătoriţi cu 1-3 copii, 4-6 copii şi peste 7 copii, primind ajutoare sub formă de alimente şi bonuri pentru a-şi procura căldura iarna.

Atunci autorităţile capitalei au înţeles că prima lor obligaţie în calitate de conducători ai administraţiei locale este de a ajuta semenii în momentele în care aceştia aveau nevoie de sprijin. Astăzi, în caz de nevoie mare şi şomaj, oare cine ar acţiona la nivel local şi naţional? Pentru că lecţia dată de public prin Europa şi în istoria noastră este clară. Cetăţenii îi susţin pe cei care le oferă susţinere, nu vorbe şi promisiuni!

Prof. dr. Nicolae Georgescu

__________
Bibliografie: 

• Gabriel Stelian Constantin, Șomaj și asistență socială în București în timpul crizei economice din 1929-1933, Editura Muzeul Național Cotroceni, 2025, pp.136-137.
• Keith Hitchings, Romania 1866 – 1947, ediția a IV-a, Editura Humanitas, București, 2013, p. 384.