ȘOC ! Ce face la școală fetița deputatului care a propus obligativitatea uniformelor la elevi

Deputatul PSD de Argeș Cătălin Rădulescu a înaintat un proiect de lege deja controversat cu privire la obligativitatea uniformelor școlare.

 

Proiectul de lege modifică Legea nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ.
Potrivit iniţiativei, modelele uniformelor şi semnele distinctive se stabilesc de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ împreună cu consiliile profesorale, cu acordul consiliului reprezentativ al părinţilor şi cu consultarea reprezentanţilor elevilor.

 

Elevilor care provin din familii cu venituri reduse li se pot acorda, la cerere, burse de ajutor social pentru achiziţionarea acestor uniforme, stipulează proiectul.

 

În expunerea de motive, iniţiatorii argumentează că implementare acestei măsuri conduce la prevenirea şi combaterea violenţei în şcoli, la impunerea „unei anumite discipline, respect şi bun gust”, la evitarea ”discriminării dintre elevii săraci şi cei care provin din familii înstărite”, la promovarea egalităţii de şanse şi la „menţinerea decenţei, evitându-se situaţiile în care fetiţele care poartă fuste scurte atrag privirile băieţilor din clasă sau din şcoală”.

 

Interesant este că fetița deputatului, o elevă pe cât de deșteaptă, pe atât de frumoasă, a fost desemnată Miss Boboc la liceul din Pitești unde învață.

 

Evident că a atras privirile băieților.

 

Să fie interzise concursurile de miss în școli, ori să vină concurentele în uniformă ?

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Adolescent de 16 ani, reținut după un furt și două intrări prin efracție
Adolescent de 16 ani, reținut după un furt și două intrări prin efracție

Un adolescent de 16 ani, din Ștefănești, a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat un telefon mobil…

Doi cățeluși omorâți și alți cinci răniți de doi copii
Doi cățeluși omorâți și alți cinci răniți de doi copii

Șapte cățeluși au fost găsiți uciși sau răniți în orașul vâlcean Berbești, iar polițiștii au deschis un dosar penal. Animalele…

A furat un cărucior de marfă, apoi a dat atacul la bere și vin. Bărbat…
A furat un cărucior de marfă, apoi a dat atacul la bere și vin. Bărbat…

Un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat, în aceeași…

SALUBRITATE 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
SALUBRITATE 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Cum se folosesc containerele îngropate? Apăsați pedala din dreapta jos a containerului sau acționați mânerul din partea de sus a…

Argeșeancă reținută pentru că și-a bătut cumnata în plină stradă
Argeșeancă reținută pentru că și-a bătut cumnata în plină stradă

O femeie de 48 ani, din Ștefănești, a fost reținută după ce și-ar fi agresat cumnata, în vârstă de 49…