Senatorul Nițu are demnitate și pleacă din PNL. Mircia Gutău i se va alătura

Senatorul Dan Niţu ne-a confirmat telefonic că marți, 3 noiembrie, va părăsi partidul condus de Alina Gorghiu şi de Vasile Blaga, din cauza unor vechi neînţelegeri cu deputatul Cristian Buican. Senatorul se va înscrie în ALDE, partidul condus de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, actualul preşedinte al Senatului.
Îl felicităm pe senatorul Dan Nițu pentru această decizie înțeleaptă, fiind convinși că în anul 2016, Dan Nițu, în tandem cu Mircia Gutău, va obține funcția de președinte al Consiliului Județean Vâlcea.
Potrivit arenavalceana.ro, este posibil ca lui Dan Nițu să i se alăture foarte mulţi penelişti vâlceni. Informația a fost confirmată și de Cătălin Harnagea, copreședinte ALDE Vâlcea. Este foarte posibil ca PNL să-l piardă în câteva zile şi pe Mircia Gutău, acesta fiind deranjat pe de-o parte de faptul că liderii centrali ai partidului nu-şi asumă oficial candidatura sa, lucru care îi dă o nesiguranţă, iar pe de altă parte există în continuare mulţi membri marcanţi ai organizaţiei condusă de Cristian Buican care îl critică prin presă. De asemenea, Gutău este foarte nemulțumit de declarațiile din presă ale președintelui PNL Râmnicu Vâlcea, Adrănel Cotescu. În aceste condiţii, este foarte posibil ca, până la sfârşitul lunii noiembrie, Mircia Gutău să facă echipă cu senatorul Niţu la ALDE.Toți prietenii lui Mircia Gutău vor face un chef cu această ocazie, aceștia neavând încredere în președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican.

 

Ziarul de Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…