Cred că așa cum nu ai voie să bei alcool până la vârta de 18 ani, nu e bine nici să îl citești pe F.M. Dostoieveski până la această vârstă.

Mai bună ar fi comparația cu condusul mașinii, în sensul că și aici ai nevoie să atingi niște ani și, în plus, să beneficiezi de o școală de șoferi, așadar să ai instructor.

Am citit pentru prima oară opera lui Dostoievski între 16 și 20 de ani, fără instructor, ceea ce mi-a provocat trăiri atât de intense încât mi-au afectat iremediabil sufletul, iar toată viața am suportat consecințele.

Cred că e bine să citească omul Dostoievski după 18 ani și neapărat cu un maestru care să îi explice că este vorba despre personaje nu neapărat aidoma oamenilor reali. Dostoievski procedează așa cum procedează Dumnezeu cu cei afectați psihic, în sensul că mărește harta sufletului enorm, pentru a putea vedea noi toate reperele, în cele mai mici amănunte.

Este ca la Google Maps, când mărești, mărești și vezi ceasul de la mână al oamenilor de pe stradă.

Sufletele obișnuite nu sunt gigantice, ca la Dostoievski, nici al tău nu este și nici nu trebuie să fie gigantic, dar dacă nu ai călăuză, riști să crezi asta.

Însuși acest geniu s-a referit la gigantismul psihologic spunând, pare-mi-se că în ”Oameni sărmani”, că ”sufletul omului, e larg, prea larg, ar mai trebui strâmtat puțin”.

S-a întâmplat că găsesc în biblioteca unui unchi, dintr-un sat de la poale de munte în care îmi petreceam toate vacanțele, întreaga operă a lui Fiodor Mihailovici și de aici a decurs o tinerețe zbuciumată și în plan real, și în cel imaginar. Dacă ar fi fost acolo tot Shakespeare, în mod cert altfel ar fi curs destinul meu. În loc să fiu demonstrativ și încrâncenat, aș fi fost ludic și astuțios.

În fine, astăzi se împlinesc 200 de ani de la nașterea celui mai crâncen și mai persuasiv prozator din toate timpurile, un sfânt al culturii.

Sunt ziarist, sunt față de nobilii spiritului îndeptățiți să îl explice pe Dostoievski un fel de Marmeladov, un isteric adesea căzător în patimă, dispus oricând să îngenuncheze și să le pupe cizmele luminățiilor lor, oamenii de litere.

Cred că Dostoievski ar trebui să fie în calendarul omenirii, sărbătorit cu umilință și recunoștință pentru că ne-a spus că nu putem fi fericiți, nespus de fericiți, peste măsură de fericiți.

Gheorghe Smeoreanu