Din cât mi-am dat seama de-a lungul anilor, liberalii argeșeni sunt oameni ca toți oamenii, unii mai serioși, alții mai puțin serioși, unii mai inteligenți, alții, mai puțin. Membrii PNL Argeș nu se deosebesc, luați individual, de membrii altor partide. Atmosfera de grup este însă catastrofală, s-a înfiripat și s-a întins ca mucigaiul un spirit de ipocrizie, de șmecherie, de golănie.
Miercuri, pe pagina de Facebook a PNL Argeș am citit un comunicat atât de parșiv încât am înțeles încă o dată că în acest județ liberalii nu vor ajunge la putere nu fiindcă ar vrea răul județului, ci pentru că le lipsește onestitatea.
Oamenii Alinei Gorghiu judecă și se exprimă ca maneliștii.
În comunicat, PNL Argeș îl îndeamnă pur și simplu pe primarul Cristian Gentea să încalce legea. Primarul este obsedat să NU încalce legea.
Trebuie să citez pe larg din acest text , pentru a expune enormitățile pe care le conține. Iată ce spune comunicatul:
” Pe 18 mai a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Pitești, cu 8 puncte pe ordinea de zi(…).
Cel mai controversat punct a fost însă un proiect inițiat tot de primar, prin care Primăria retrage din patrimoniul Publitrans un teren de peste 5.000 mp, pentru a fi restituit unui cumpărător de drepturi litigioase.
Ni se spune că această decizie trebuia pusă în aplicare deoarece există o hotărâre definitivă încă din 2008. Întrebarea este simplă: dacă hotărârea există de atâția ani, de ce tocmai acum a devenit o urgență? De ce niciun alt primar nu a considerat necesar acest pas?
Mai mult decât atât, legea spune clar că un cumpărător de drepturi litigioase nu ar trebui pus în posesie în natură. Și totuși, exact asta se întâmplă.
Problema este una extrem de gravă pentru transportul public din Pitești. Terenul respectiv înconjoară atelierul de reparații și standul ITP ale Publitrans. Dacă acesta va fi restituit, societatea riscă să nu mai poată funcționa normal.
Și mai ciudat este faptul că există deja o „înțelegere” cu viitorul posibil proprietar, care ar fi acceptat să lase gratuit terenul la dispoziția Publitrans pentru încă doi ani. Cum poți avea o astfel de înțelegere scrisă înainte ca situația să fie finalizată?
Trebuie spus clar: Consiliul de Administrație al Publitrans s-a opus acestui proiect, avertizând că societatea poate ajunge în imposibilitatea de a funcționa.
Cu toate acestea, proiectul a trecut cu voturile AUR, PSD și ale reprezentantului PMP. Dacă această majoritate nu ar fi votat HCL-ul, situația rămânea neschimbată.
Unii consilieri au spus că „au fost obligați” să voteze. Le reamintim că în Codul Administrativ nu există nicio prevedere care să îi oblige pe consilierii locali cum să voteze.”
Iată aberațiile:
- Terenul în cauză nu va fi restituit unui ”cumpărător de drepturi litigioase”, ci unui justițiabil care, prin efectul legii, a câștigat un proces la Înalta Curte de Casație și Justiție. Că a cumpărat sau nu acest cetățean drepturi litigioase nu este relevant.
- Publitrans va avea de suferit dacă se pune în aplicare o sentință definitivă a celei mai înalte instanțe a țării, prin urmare sentința nu trebuie pusă în aplicare.
- Consiliul de Adrministrație al Publitrans s-a opus acestui proiect, ca și cum cineva ar avea dreptul să se opună, într-un stat de drept, unei hotărâri a ÎCCJ.
- Cică legea ar spune că un cumpărător de drepturi litigioase nu poate fi despăgubit în natură. Aberant, nicio lege nu impune asta.
- Dacă primarii anteriori nu au pus hotărârea în aplicare, nu trebuia să o pună nici primarul Cristian Gentea. Adică dacă alții au încalcat legea, să o încalce și actualul primar!?
- Publitrans ar avea căi de atac. Da, dar cu șanse de 1-2%. În plus, dacă s-ar câștiga la o eventuală revizuire, situația ar reveni la starea de dinainte, însă până una, alta, hotărârea trebuie aplicată.
- Unii consilieri ar fi fost obligați să voteze. Prin ce metode? Au fost torturați ?
Vă închipuiți că într-un text de numai 200 de cuvinte, liberalii au spus minim șapte tâmpenii, unele dintre ele sfidând statul de drept, sfidând legea și ÎCCJ ?
De ce au făcut ei asta ? Nu fiindcă sunt proști, ci fiindcă sunt ipocriți și vor două lucruri:
- Să îi atragă cu argumente false pe oamenii de la Publitrans.
- Să îl facă pe primarul Cristian Gentea să încalce legea, apoi să îl reclame și să îi facă rost de un dosar penal.
Am mai spus-o. PNL Argeș ar trebui dărâmat până la temelie și epoi recladit. Numai așa ar putea să dispară spiritul nociv care s-a înfiripat aici. Numai așa ar putea să se numească…”urmașii Brătienilor”.
Gheorghe Smeoreanu

























Lasă un răspuns