În data de 15 decembrie a. c., pe cunoscutul site Contributors.ro a fost postat articolul ,,Eseu despre dar în şcoala românească”[1], al prof. Marcel Bartic. În care, folosind toate mijloacele specifice dezinformării, autorul blamează întregul corp educaţional din învăţământul preuniversitar românesc, acuzându-l de o apetenţă de neostoit pentru… daruri/cadouri. Departe de a fi ceea ce se pretinde, adică un eseu[2], materialul este un prilej prin care autorul dejectează în capul tuturor colegilor săi de breaslă reziduurile umorale ale unei existenţe profesionale periferice. După vreo două zile de la parcurgerea făcăturii cu pretenţii eseistice, pe 20 decembrie, am postat pe site-ul cu pricina un comentariu în care am încercat să demantelăm firavele ,,argumente” folosite de autor în susţinerea demersului său scriitoricesc. Zis şi făcut. Numai că, până a doua zi, materialul nostru a fost eliminat din spaţiul public; fără nicio explicaţie. Dovadă a exercitării unei aberante supravegheri din partea cerberilor care veghează neobosiţi la asigurarea purităţii mesajelor postate acolo de către terţi. Am fost cu atât mai mult surprins de acest gest ofensator cu cât sunt un colaborator al respectivului site[3].

 

 

Deranjul nostru a fost provocat de încercarea autorului articolului de a susţine că în integralitatea sa profesorimea este coruptă. Că dăscălimea nu există decât pentru a pretinde şi a primi… daruri! Ceea ce este departe de realitate. Ar fi un truism să căutăm argumente ca să dovedim contrariul; pe care îl ştiu şi cei mai înverşunaţi adversari ai actualului sistem educaţional. Excepţiile – multe, puţine – nu fac altceva decât să confirme justeţea susţinerilor noastre.

 

Expozeul pro causa sua a fost continuat de autor şi prin răspunsurile date postacilor răzleţi, acesta pozând în cavalerul neînfricat – deschizător de drumuri – în lupta pentru curmarea acestui ,,distrugător” flagel: ,,Nu cred că putem vedea ceva nobil în sarsanalele cu care pleacă acasă profesorii în aceste zile”; ,,Sper ca aceste practici să dispară odată din învăţământul românesc”; ,,… pentru a elimina această tumoră a societăţii româneşti, ar trebui extirpată o bucată dureros de mare din întregul nostru naţional. Cum om putea face treaba asta?” Chirurgul nostru de serviciu, îngălat şi agramat, extirpator benevol de tumori sociale, deşi este – ca şi mine – licenţiat în istorie, uită (cu bună ştiinţă sau nu ştie!?) că ,,meseria istoricului este să ţină minte ceea ce uită alţii” (Eric Hobsbawm), nu să inventeze adevăruri calpe, susţinute de ,,cuvinte goale, ce din coadă au să sune”!

 

Iată – în integralitatea lui – textul nostru:

 

«Privind poza care flanchează articolul, poţi avea impresia că un arhanghel şugubăţ – pogorât din ceruri prin unităţile noastre şcolare – ne dezvăluie ,,lucruri importante” care s-ar petrece pe-acolo, despre care ar fi luat cunoştinţă prin mijloace specifice muncii de investigator.

 

Desigur că este doar o simplă impresie, deoarece aflăm că autorul nu este căzut din cer, ci un ins din sistemul educaţional. Chiar director al unui liceu care fiinţează la Voluntari.
Reacţia sa pare a fi cea a unui individ care doar pretinde că ar cunoaşte realităţi din învăţământ: un ins resentimentar şi interesat, încărcat până la refuz cu toate ,,bubele, mucegaiurile şi noroiul” sistemului. Care aşteptau doar prilejul să defuleze. La locul şi la momentul potrivit. Şi care, inspirându-se dintr-o carte (Eseu despre dar, căreia îi realizează şi o fişă aproximativă), pune în cârca profesorimii pohta neostoită de a primi daruri!

 

Realizând un eseu apocaliptic care trebuie să te determine pe tine – cititor /părinte cinstit – să-ţi iei copilul din şcoala de stat (unde se întâmplă permanent asemenea grozăvii) şi să-l duci la şcoala privată din Voluntari, unde lucrează doar voluntari pe… veresie!
Un material jenant, ratat, aducător de like-uri doar din partea altor refulaţi (pentru soarta lor sau a odraslelor). Plin de generalităţi, aflat la marginea ridicolului, pe care niciun postac nu le-a sesizat, câţiva întrecându-se în osanale la adresa autorului. Ce ne transmite acesta: cică prin decembrie, ,,în fiecare an… prin şcolile din România are loc o agitaţie neobişnuită…”; într-un ,,elan organizatoric nemaiîntâlnit în restul anului”, cu mic cu mare (elevi, părinţi, ,,diriginţi experimentaţi”, secretare sufletiste etc.) se pun pe ţinut şedinţe spontane, dau telefoane, intră în scenă ,,mămici panicate”, tătici grăbiţi, alţi şi alţi elevi. Toată agitaţia fiind dovada faptului că în învăţământ ,,se întâmplă lucruri importante”, că profesorimea ,,învie” doar în apropierea sărbătorii de Crăciun!

 

Pregătiri care, spre disperarea autorului, nu anunţă ,,prefaceri revoluţionare” în educaţie, (precum ,,proiecte inovatoare”, ,,transformări curriculare”, ,,soluţii de modernizare”!) ci doar ieşirea ,,din somnul cel de moarte” în care se complace sistemul în tot restul anului!

 

Totuşi, care este evenimentul anunţat de toate aceste pregătiri? ,,Organizarea cadourilor de Crăciun pentru dascălii din România!”, ne luminează tot autorul. Care-o ţine langa, scriind despre aceste ,,tradiţii”, un adevărat ,,ritual de neclintit din mentalul colectiv mioritic”, constând în ,,darea/luarea de cadouri”!!! Cum o dai, ,,regăseşti peste tot, sub varii forme, aceeaşi cutumă a ansamblului nostru şcolar…”, pe care prof. MARCEL BARTIC o pune în ecuaţia ,,dar – contra dar”! După mintea autorului, profesorimea aliniindu-se in corpore într-o ,,relaţie complice”, aflată ,,în afara normelor morale, în absenţa totală a unei etici elementare…”: ,, îmi dai, îţi dau”! Şi gata!

 

Şi-a luat o marjă de siguranţă (în cazul în care unii cârcotaşi l-ar acuza de generalizări greu de dovedit), admiţând că ,,mai mereu se găsesc şi excentrici care, inexplicabil, refuză săvârşirea ritualului…”! dar ăştia – ne spune susţinătorul singular al teorie sale – ,,sunt minoritari într-un sistem care, de fapt, e bine mersi aşa cum e”! Adică, ei sunt floarea cu care nu se poate face educaţie şi nu invers!

 

Replica mea este a unui om din sistem (pe care-l slujesc aproape gratuit de vreo 39 de ani), nu este ,,un discurs ipocrit care vine dinspre sistem”; în care ,,practica atenţiilor” nu este susţinută de toată lumea, nefiind înrădăcinată ,,în mintea tuturor” şi nu este o ,,normă respectabilă”, aşa cum susţine autorul. Dimpotrivă, lumea şcolară în care mă mişc bine de atâţia ani nu admite drept,,cutumă” asemenea… practici. Nu am cunoştinţă ca în liceul în care funcţionez de atâta timp să se fi petrecut vreodată asemenea fapte. Şi nici în alte şcoli mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puţin performante. În tot acest timp am primit doar nişte… mărţişoare (aşa-i că la asta nu te-ai putut gândi, c-ai fi scris-o!?) şi rar, câte o floare. Şi asta doar pentru a nu răni excesiv aşteptările unor copii care credeau în mine! În rest, niciun portbagaaj! Chiar dacă folclorul i-a furnizat autorului urechist şi informaţia că ,,unii fac două, trei drumuri (cu autoturismul personal, n. n.) până la adresa de domiciliu pentru a duce tot”! În tot acest timp, m-am dus şi am venit de-acasă pe jos.

 

Ca să ne dovedească faptul că este un tip informat şi plin de şarm, autorul face o aluzie de toată jena la un recent eveniment care a îndurerat întreaga naţiune (pe care cerberii care păzesc puritatea site-ului nu au observat-o!) atunci când ne spune că nu tăgăduieşte ,,focul iubirii care învăluie colectiv şcoala românească în aceste zile”, întărind aserţiunea cu: ,,of, da, colectiv”! Ar fi fost bine să nu glumească (cu asemenea şarade de doi bani) după cele întâmplate la Clubul #COLECTIV!

 

Ce atitudine o fi adoptat autorul faţă de reacţia personalului medical atunci când, în vara acestui an, au produs valuri cele două decizii ale ÎCCJ (Decizia nr. 26/2014 şi Decizia nr. 19/2015), pronunţate de completul pentru dezlegarea unor probleme de drept penal ca urmare a faptelor de ,,vitejie şpăguitoare” ale unor medici „întreprinzători”!?

 

Pe noi, pacienţii de rând, ne-a întrebat cineva atunci când politicienii, ne-au obligat să dăm „plăţi suplimentare sau donaţii” ca să scăpăm cu zile? Prin legea care trebuia să ne umple până peste cap doar de drepturi (c-aşa-i zice: Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003), la articolul 34 s-a prevăzut: „(1)

 

Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective.” (2) Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.” Îi sugerez autorului să remarce câtă ,,grijă” pentru nuanţe a avut legiuitorul pesedist (actul purtând semnătura a două figuri de pomină ale politicii dâmboviţene: Nicolae Văcăroiu şi Viorel Hrebenciuc): ei n-au dreptul să ne preseze (moral sau la propriu, prin a nu face etc.) ca să ne determine să-i recompensăm „altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective”; iar noi, amărâţii de pacienţi, (intraţi volens-nolens în gurile flămânde ale hienelor drapate în halate de diferite culori, fiinţe care populează aproape toate instituţiile spitaliceşti din Românica), avem dreptul să-i recompensăm prin „plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii”!!! Şi, dacă nu a făcut-o până acum, să-şi exprime public indignarea sau susţinerea dreptului altora la.. şpagă! Că prea le zice pe lângă, ca şi cum l-ar paşte o promovare în corul de adulatori al vreunui ciumpalac local (din Voluntari, zic), încărcat de titluri academice întâmplătoare. Îl îndemn pe ,,curajosul” preopinent ca, în cazul în care are informaţii despre asemenea fapte reprobabile (condiţionarea efectuării unora din atribuţiile funcţiei didactice de primirea unor foloase necuvenite etc., petrecute în şcoala pe care o păstoreşte sau oriunde altundeva), să se adreseze direct organelor abilitate (parchet şi/sau poliţie). Ca director de şcoală, are această obligaţie prin legea penală, intrând el însuşi sub incidenţa acesteia dacă nu o face! Altfel, demersul său resentimentar – provenind din partea unui ins din sistem – este calomnios, fiind lipsit de orice credibilitate.»

 

Pentru doar atât mi s-a refuzat dreptul la exprimarea publică a unei opinii diferite de cea a autorului ,,eseului”. 

 

 

Drept pentru care îi mulţumesc deţinătorului acestui generos colţ de spaţiu virtual pentru că mi-a oferit posibilitatea de a o face.

---

–––––––– [1] http://www.contributors.ro/editorial/eseu-despre-dar-in-%C8%99coala-romaneasca/
[2] ESÉU, eseuri, s. n. 1. Studiu de proporții restrânse asupra unor teme filosofice, literare sau științifice, compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza subiectul 2. încercare; probă.
[3] http://www.contributors.ro/author/tiberiu-m-pana

 

Tiberiu M. Pană