Povestea cu funeraliile organizate la Odorheiul Secuiesc pentru reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Nyiro Jozsef, în cadrul unui ceremonial care trebuia să se desfăşoare pe parcursul mai multor zile în Ghiorghieni, Miercurea Ciuc şi Odorheiul Secuiesc (la sfârşitul lunii mai din anul 2012, tocmai în ajunul alegerilor pentru primari şi consiliile locale/judeţene), a avut şi o urmare nescontată de către promotori.

Din cauza scandalului iscat ca urmare a participării lui Laszlo Kover, preşedintele Parlamentului de la Budapesta, la o ceremonie organizată în România în memoria lui Jozsef Nyiro, ELIE WIESEL, laureat al premiului Nobel pentru Pace, a înapoiat Ungariei Ordinul „Marea Cruce”, pe care îl primise în 2004.

Într-un comunicat dat publicităţii de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, s-a anunţat că institutul fusese împuternicit de către prof. univ. Elie Wiesel să transmită o scrisoare prin care acesta înapoia statului ungar Ordinul „Marea Cruce”, drept urmare a „intensificării manifestărilor antisemite sau cu semnificaţie fascistă, la care participă oficiali ai Republicii Ungaria”: „Domnule preşedinte (al Parlamentului Ungariei, n. n.), am aflat cu profundă dezamăgire şi indignare despre participarea dumneavoastră, alături de secretarul de stat pentru cultură Geza Zsocs şi de liderul formaţiunii de extremă dreapta Jobbik, Gabor Vona, la o ceremonie organizată în România în memoria lui Jozsef Nyiro. Mi se pare ofensator ca preşedintele Parlamentului ungar să participe la o ceremonie în favoarea unui ideolog fascist ungar al regimurilor Miklos Horthy şi Szalasi”, scria Elie Wiesel, precizând că: „Nu vreau să fiu asociat în niciun fel cu aceste activităţi. În consecinţă, renunţ la Ordinul Marii Cruci pentru Merite acordat de Republica Ungaria pe 24 iunie 2004”. Încă se mai aud ecourile dezbaterilor produse de către cei interesaţi de aplicarea (unii) sau de eludarea (alţii) dispoziţiilor recentei legi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. La care ne-am referit în episoadele anterioare [1]-[2].

Am fi continuat periplul nostru printre cei dovediţi ca fiind persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii etc. şi adulatorii lor contemporani nouă, dacă nu interveneau evenimente de ultimă oră în relaţiile „frăţeşti” dintre guvernele şi ţările noastre. Cum… care!? România şi Ungaria! Adică, tot alea pentru care, în decembrie 1989 a „furat-o” definitiv Ceauşescu! Pentru că „tradiţia” unor asemenea „legături trainice şi durabile” nu se putea ascunde nici sub faldurile înstelate ale stindardului protector al U. E., devenită casa noastră comună!

Recentele declaraţii publice referitoare la posibilul răspuns la întrebarea „Care dintre cei doi prim miniştri, Victor Ponta, al Guvernului României sau Viktor Orban, cel al Guvernului Ungariei, este mai autentic şi mai european”, reprezintă doar o etapă dintr-un meci care a început mai demult între cei doi. Şi din care, până acum, deja s-au consumat mai multe runde. Printre multele „întâmplări” petrecute în ultimii ani în relaţiile bilaterale româno-maghiare trebuie să amintim aşa-numitul episod al „steagului secuiesc”, în urma căruia, Victor Ponta, reţinutul prim ministru de până atunci, a reacţionat temperamental (după ce un oficial maghiar a îndemnat primarii din Ungaria să arboreze în semn de solidaritate cu maghiarii din Transilvania steagul Ţinutului Secuiesc), declarând în şedinţa de Guvern din 6 februarie 2013,: „Nimeni nu ne poate spune ce steaguri să arborăm, fie şi în administraţiile locale”. Ocazie în care a mai spus: „Vă rog, Ministerul de Externe, să daţi un răspuns foarte ferm şi clar că nu acceptăm niciun fel de, nu vreau să folosesc un termen nediplomatic, aş fi spus obrăznicii, dar nu acceptăm lecţii de la nimeni de cum se aplică legile. Nu vreau să cădem în capcana de a fi provocaţi, dar nici să pară că cineva ne dă lecţii de peste frontieră”. Reacţia sa intempestivă fusese determinată de faptul că aşa numitul „steag al Ţinutului Secuiesc” a fost arborat într-unul din districtele din Budapesta, „în semn de solidaritate faţă de cauza autonomiei pentru care militează autorităţile locale din Harghita şi Covasna”, aşa cum a declarat Nemeth Zsolt, secretar de stat în MAE al Ungariei. Referindu-se la refuzul autorităţilor române de a permite arborarea steagului neoficial al Ţinutului Secuiesc, Nemeth Zsolt declara atunci că: „Nu exagerez când spun că suntem în faţa unei agresiuni simbolice”. Oficialul maghiar a adăugat că în Secuime a fost declanşat un adevărat „război al steagurilor” şi că primăriile din Ungaria, în semn de solidaritate, ar trebui să arboreze steagul Ţinutului Secuiesc. Simţindu-se tare, V. V. Ponta, care deja trecuse prin scandaluri care îl făcuseră cunoscut Europei şi întregii lumi ca pe un „cal breaz”, (scandalul – de pomină şi de veşnică aducere aminte – cu plagiatul şi cel cu „descăpăţânarea” neconstituţională a preşedintelui Băsescu), circoteci care-i asiguraseră o notorietate de care nu s-a mai putut scutura nici până–n ziua de azi, a amuşinat momentul prielnic pentru un început de reabilitare transfrontalieră şi, de pe poziţia victimei nevinovate, i-a administrat una zdravănă sub plex omologului său maghiar, declarând pentru Die Welt: “Nu mă comparaţi cu Viktor Orban! Nu sunt obsedat de putere!” Ceea ce a uitat ulterior să şi dovedească! Şi, în meciul lor, purtat peste noi şi măruntele noastre interese de zi cu zi, a crezut că a marcat un punct decisiv. Ulterior, atunci când a avut nevoie de voturile maghiarimii autohtone (cum s-a întâmplat în 2014, când a candidat la preşedinţia republicii), le-a făcut un maldăr de promisiuni, înghiţind în sec la tot felul de provocări în meciul interetnic al cetăţenilor de rând! Aşa că n-ar trebui să ne mirăm prea tare că, deşi pare a juca la simplu, Ponta iese – ca de obicei – pe locul… 3!

Dar să revenim la… cestiune. Vara, tot felul de indivizi cu sau fără funcţii politice pe la Budapesta, vin să se destăinuie prin diferite colţuri ale mirificelor plaiuri… secuieşti. Poposesc în „tabere” de tot felul pentru că atunci când erau mici, Janos Kadar, liderul comunist al Ungariei (între 1956-1988) nu-i putea trimite în excursii în Ardeal, fiindcă se ţineau la ei ungurenii lui SECUreanu! Sau invers, maghiarii lui UNGUReanu! Ultimele „valuri” care au depăşit marginile ligheanului vrajbei interetnice au fost determinate de o recentă declaraţie (făcută vineri, 7 august a. c.) a lui Szávay István vicepreședintele Jobbik („Alianța Tinerilor de Dreapta—Mișcarea pentru o Ungarie mai bună”, partid politic de extrema dreaptă din Ungaria) care, aflat la Gheorghieni, în „Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal”, a spus că România se va uni cu Republica Moldova, dar acest proces va fi însoţit de o federalizare a României: „Sunt sigur că peste 5, 10, 15 ani România se va uni cu Moldova, toate semnele și procesele indică acest lucru. Noi credem că ascunde o posibilitate, diplomația maghiară și politica națională trebuie să fie pregătite pentru această mare unire, care trebuie să ducă la o federalizare de un anumit nivel a României”, adăugând repede că o asemenea federalizare „nu înseamnă că va fi egală cu o autonomie sau cu autodeterminarea, dar va fi mai ușor ca maghiarii să fie mai bine reprezentați cel putin la nivel regional”! Previziunea despre unirea cu moldovenii de peste Prut nu ne-a deranjat; în schimb, mereu reîncălzita poveste cu (re)dobândirea autonomiei de către maghiarii transilvăneni (evenimente pe care – nu întâmplător – abilul şi interesatul vorbitor le punea împreună în ecuaţie!) a reaprins tăciunii reacţiilor noastre isterice şi intempestive faţă de lipsa endemică de soluţii pentru rezolvarea uneia din multele probleme ale coabitării cu minorităţile etnice. Peste două zile, Botond Zakonyi, ambasadorul Ungariei în România, acorda un amplu interviu ziarului România Liberă, în care îl critica pe Victor Ponta pentru modul în care se pune în antiteză cu Viktor Orban, premierul Ungariei, prezentându-se pe sine ca fiind Victor „băiatul bun”, spre deosebire de Viktor „băiatul rău”: „European, social-democrat, pentru rolul de Victor cel bun, și naționalist, antieuropean, pentru rolul ¬celălalt”! Referindu-se la relaţia „de colaborare” dintre cele două state, ambasadorul preciza că „există senzația că face pași înapoi”, exemplificând prin aceea că „Bucureştiul nu e interesat să finalizeze infrastructura de transport dintre cele două ţări”. Referitor la autonomie a declarat că aceasta „este o ches¬tiune complexă. Țări ca Marea Britanie, Belgia, Italia, Finlanda, Spania și altele din UE au acceptat diferite formule ale autonomiei pe criterii etnice. Autonomia nu este excepția în Europa”, obţinerea ei fiind doar „o chestiune de negocieri. Reprezentanții Ținutului Secuiesc trebuie să aibă propuneri clare, cum ar fi de exemplu, proiectul de lege elaborat de UDMR anul trecut. Când vor avea suficiente argumente pentru a-i convinge pe politicienii români e greu de anticipat. Au trecut deja 25 de ani de la căderea comunismului și nu s-a întâmplat nimic.” A mai declarat că maghiarii din Transilvania o vor putea obţine atunci când se vor purta „ca niște oameni ¬autonomi”: „Vor primi autonomie când se vor purta ca niște oameni -autonomi. Când nu vor mai avea nevoie de subsidii, de bani de la centru. Procesul obținerii autonomiei este lung, se face pas cu pas. Nu e ceva ce ți se dă pe tavă. Pentru început maghiarii ar trebui să coopereze unii cu alții. Dacă transformă autonomia într-un instrument de dezvoltare, lucrurile pot fi înțelese mai ușor, pentru că nu este vorba despre separare, ci despre dezvoltare regională, acest lucru ar trebui să-l vândă secuii politicienilor români.” Atâta le-a trebuit, că s-au inflamat guvernanţii de nu îi mai putea vindeca nimeni şi nimic! Imediat, partea română a atras atenția că asemenea declarații, referitoare la un eventual statut de autonomie bazat pe criterii etnice, „echivalează cu o imixtiune în afacerile interne ale României”. Parcă am mai auzit vorbindu-se în limbajul ăsta… diplomatico-lemnifer, pe vremea când „agenturili” străine aginau pe la hotare, punând la cale dezmembrarea României!! Pe 10 august (luni dimineaţa), însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Ungariei la Bucureşti, Nagy Karoly Zoltan a fost convocat la MAE, ca urmare a interviului acordat de ambasadorul ungar, Zakonyi Botond, fiindu-i administrat un perdaf în toată regula, aşa cum reiese dintr-un comunicat, în care s-a arătat că partea ungară nu este încă pregătită să respecte cadrul general al relaţiei bilaterale: „În cadrul discuţiei, partea română şi-a exprimat dezacordul puternic faţă de conţinutul declaraţiilor făcute de ambasadorul Zakonyi Botond cu privire la ansamblul relaţiilor bilaterale româno-ungare. Acestea demonstrează, o dată în plus, faptul că partea ungară nu este încă pregătită să respecte cadrul general al relaţiei bilaterale şi fundamentele politico-juridice ale acesteia şi anume Tratatul de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate, semnat în 1996, şi Declaraţia de Parteneriat Strategic, semnată în 2002. Partea română a reiterat apelul ferm ca această relaţie bilaterală să fie tratată cu maximă responsabilitate, în virtutea principiului bunei vecinătăţi şi a statutului comun de state membre UE şi NATO”. Într-un interviu acordat postului de televiziune România TV (în seara zilei de luni, 10 august a. c.), abia întors din vacanţa transatlantică, Victor Ponta a făcut referire la declarațiile ambasadorului ungar la București: „Cred că Guvernul Ungariei, și ambasadorul face jocul guvernului, încearcă foarte tare să ne provoace. Ei în acest moment sunt criticați de toată Europa și de America pentru antisemitism, pentru revizionism, pentru prietenia cu Rusia, pentru gardul pe care îl fac împotriva imigranților și atunci încearcă o chestie: Hai să tragem și România în scandal. Eu nu vreau să fac chestia asta. Vreau să răspundă ei pentru ceea ce fac acolo. Nu vreau să mă las provocat.” A mai declarat că se bucură „că firme care aveau fabrici în Ungaria vin în România”, turnând suficient gaz cât era necesar să nu se stingă peste vară focul disputelor interetnice. Să avem şi noi altceva de făcut decât să tot cerem nu ştiu ce demisii, tocmai atunci când bunicul şi-a înlăturat nepotul de la succesiunea la… tron!? Ce subiecte mai „fierbinţi” ne-am mai putea dori!? În cursul zilei de 11 august, (marţi), Victor Micula, ambasadorul României la Budapesta, la solicitarea sa, a avut o audienţă la secretarul de stat în MAE ungar Levente Magyar: „audienţa… a avut loc la solicitarea părţii române, transmisă MAE ungar în cursul zilei de ieri, 10 august, şi nu ca urmare a unei convocări din partea MAE ungar”, se arăta în precizările transmise de MAE român, întrevederea fiind solicitată pentru a transmite direct oficialilor ungari poziţia părţii române privind interviul acordat de ambasadorul Unagriei la Bucureşti: „Ambasadorul român la Budapesta a transmis aceleaşi mesaje pe care reprezentatul MAE român le-a comunicat însărcinatului cu afaceri ad interim al Ungariei la Bucureşti în cursul zilei de ieri, 10 august”. Agenţia ungară de presă MTI a anunţat în aceeaşi zi că Ministerul ungar de Externe l-ar fi convocat pe ambasadorul român la Budapesta, Victor Micula, în legătură cu afirmaţiile de luni ale lui Victor Ponta, potrivit cărora Ungaria încearcă „să provoace” România.

După cum transmitea agenţia de presă, Levente Magyar, secretarul de stat ungar i-a solicitat ambasadorului român să explice „acuzațiile inacceptabile” ale lui Victor Ponta, deoarece considera că remarcile indicau faptul că acesta încearcă să folosească „agitația antiungară pentru a acoperi… criza politică din țara sa”, iar recentele „izbucniri” ale Guvernului român în legătură cu relațiile cu Ungaria „se dovedesc dăunătoare acestor relații”. Ca să probeze cât de tare este el în clanţă, Victor Ponta s-a apucat să-şi comunice gândurile şi pe contul său de Facebook, pe 11 august (marţi), scriind că Guvernul român nu poate „tolera la nesfârşit derapajele inacceptabile” ale ambasadorului ungar: „Nu doresc să cad în capcana provocărilor de la Budapesta, dar Guvernul României nu poate tolera la nesfârşit derapajele inacceptabile ale ambasadorului Ungariei la Bucureşti sau ale altor oficiali maghiari care ne vizitează ţara! Poziţia MAE din România a fost extrem de echilibrată şi în acord cu normele şi standardele europene”, adăugând că respectă poporul maghiar, dar că nu aşteaptă „aprobare de la Budapesta” pentru opiniile pe care le exprimă el referitor la ţara sa: „… nu trebuie să primesc aprobare de la Budapesta ca să-mi expun opiniile legitime privind ţara mea/nu sunt constrâns de liderii PPE (aşa cum, din păcate, sunt alţi colegi din politica românească) să închid ochii şi să înghit cu umilinţă asemenea derapaje de la normele diplomatice şi de respect între două ţări!”. Cred că aţi observat laitmotivul calp folosit obsedant de Ponta, care nu vrea „să răspundă provocărilor” şi nici „să cadă în capcană”! Bată-te norocul să te bată de patri(h)ot! Cum se deşteptară-n tine toate sentimentele curate, sincere! Câte remuşcări te-au încercat atunci când erai pe post de „Popa prostu” în siajul liderilor maghiari, care te purtau prin Ardeal ca să te vadă toată maghiarimea cât erai de european şi de destupat la minte, referitor la recunoaşterea drepturilor lor… istorice!? Că le-ai fi vândut-o şi pe nu ştiu care vicepreşedintă mai purie a partidului (pentru experienţa ei, desigur), numai să-ţi dea voturile pentru a deveni preşedinte! Că de, tu erai creştin şi ordodox, erai „în ţara ta”, nu ca „veneticul” ăla care ţi-a şi suflat – până la urmă – foncţia! Cred că, între timp, te-ai prins că a făcut-o şi cu votul ungurilor, pe care i-ai curtat zadarnic, cum n-a făcut-o nimeni niciodată! Pentru orice observator normal, este clar că actuala rundă din „războiul declaraţiilor” nu o să ducă – nici de data aceasta – nicăieri. Bietul Ponta nici măcar nu a avut şansa să se feisbucească şi să se terfelească, să se taie-n declaraţii şi comunicate calomnioase cu omologul său maghiar, care a scos la înaintare nişte… ciraci! Aşa că, deşi şi-ar fi dorit să se ia cu el de piept, n-a mai avut altceva de făcut decât să-l dea colţilor mulţimilor flămânde de carne proaspătă de „bozgor”, sau judecăţii colegilor lui… plagiatori! Dându-se public de ceasul morţii (după ce şi-a sorit trupul şi familia prin locuri exotice de peste mări şi ţări), aflat într-o acută pierdere de credibilitate, încolţit şi atacat din toate părţile, Ponta a crezut că dacă-şi atribuie şi asumă – acum, în toiul unei veri extrem de toride – rolul de „salvator” al neamului, ameninţat de pericolul reîncălzit periodic al invazionismului maghiar (iredentist, şovin, revanşard etc.) se poate „scoate” şi de data asta! Şi astfel îl vom percepe ca pe Adevăratul, Unicul „Salvator”, hotărât să nu mai accepte…, să nu mai permită…, decis să stea cu sabia scoasă pentru a apăra hotarul vestic al ţărişoarei lui.

Numai că, de data asta nu cred că-i mai merge! Cum discuţia s-a aprins, normal că s-au băgat în seamă şi alţii, dornici să dobândească şi ei… un ce profit! Şi, pe nepusă masă, s-au dedat expunerii în public a rufăriei naţionaliste intime Traian Băsescu, Marko Bela ş. a., care au smotocit conceptul de autonomie (pe criterii etnice) de s-a ales praful de el! Dacă tot te consideri acum ca fiind Salvatorul neamului, unde erai Victor Ponta, atunci când se petreceau „faptele” de vitejie secuiască ale tânărului extremist Csibi Barna!? Cel care, printre multe altele, la 15 martie 2011, în piaţa publică din centrul oraşului Miercurea Ciuc, a „spânzurat” o efigie a lui Avram Iancu! Cunoscut pentru atitudinile sale extremiste şi antiromâneşti, membru marcant al «Asociaţiei de Cultură şi Tradiţii „Garda Secuiască”», Barna a organizat un „proces” şi apoi a spânzurat efigia „Crăişorului Munţilor”, justificându-şi demersul prin dorinţa sa de a face cunoscute faptele moţilor împotriva maghiarilor, comise cu o „cruzime animalicească” în timpul revoluţiei de la 1848-1849. Tânărul a expus şi o „listă” cu numele localităţilor şi numărul pretins al victimelor a ceea ce considera a fi „genocidul antimaghiar”, precum şi còpii ale unor desene intitulate „Din atrocităţile românilor”. Nu a pomenit însă nimic despre atrocităţile pe care le-au comis atunci maghiarii împotriva românilor, iar referitor la Avram Iancu a declarat: „Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul lui! Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”!

De aproape doi ani de zile CSIBI BARNA locuieşte în Ucraina, susţinând că militează pentru autonomia maghiarilor dintr-o republică locală imaginară „Ruteana Transcarpatica” și face planuri pentru obţinerea independenței Ținutului Secuiesc. Într-un interviu acordat pentru riseproject.ro (publicat pe 22.07.2014, de Stiripesurse.ro), Csibi Barna a vorbit despre modul în care vede el relațiile cu Rusia și lupta pentru autonomia Ținutului Secuiesc.

Întrebat de reporter dacă el crede că „Rusia ar susține independența Ținutului Secuiesc”, a răspuns tranşant: „Rusia susține independența Ținutului Secuiesc. Din interes strategic. Poporul secuiesc dorește autodeterminare exact ca și poporul din Donețk…. Pentru moment, Rusia n-are ce să facă, ea deocamdată se uită și caută alianțe. Caută aliați în Ținutul Secuiesc.” Cum se leagă ele-ntre ele, dragă Victore! Şi tu… nimic! Şi desfăşura, cu o siguranţă dezarmantă, un scenariu potenţial pentru împlinirea „pohtelor” teritoriale „secuieşti”: „Dacă, de exemplu, conform legii internaţionale, Ținutul Secuiesc își declară autodeterminarea și cere intervenția ONU – așa se face, ceri intervenția ONU – ONU are obligația ca această autodeterminare să fie protejată. Trupele ONU și NATO merg în fiecare zonă unde e conflict și atunci vin și ceva trupe rusești de la ONU în Ținutul Secuiesc. Să garanteze pacea și să inființeze ce-ți trebuie înființat pentru funcționarea unui stat. Și cam atât. Și de-acolo… Țara Secuilor! Țara Hunilor!” Declaraţii care au trecut aproape neobservate, deşi au darul să-ţi producă fiori pe şira spinării. Întrebat dacă speră ca „Ținutul Secuiesc să fie vreodată un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, Barna a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri: „Ținutul secuiesc, adică o țară a secuilor? Păi, cum să nu?! S-ar putea foarte repede”!

Ce-mi făceai tu, Victoraş atunci!? Sau revizionistul ăsta micu’ nu se ridica la înălţimea funcţiei tale pentru a-l băga în seamă!? Să-i fi tras un afront şi o scatoalcă să nu se vadă! Dar nu puteai s-o faci, deoarece veneau alegerile şi-i curtai cu osârdie pe… ungureni! Nu te speria, nu p-ăia ai lui MRU! Câţi, dacă şi prin ce servicii (ultra)secrete or mai fi!

C-aşa-i la noi, Viorele, „dragă”! Singuri nu ne putem apăra de un pericol real (reprezentat de revizioniştii din toate orizonturile geografice care, instantaneu şi pe nemestecate, ne-ar hărtăni o juma’ din ţară), iar în faţa unuia închipuit (reprezentat de falsele armate de „legionari fioroşi”, care populează doar închipuirea bolnavă a unor minoritari exaltaţi şi resentimentari pentru vecie, trecuţi bine de vârsta a… cincea!) ne resemnăm mioritic şi ne predăm cu arme şi cu toată istoria pe care ne-au mai lăsat-o în bagaje „vameşii” Uniunii Europene!

Pentru că, de multă vreme, „eroii” noştri mai „trăiesc” doar în unele cărţi de istorie. Şi nici ei, nici faptele lor, nu mai interesează aproape pe nimeni. Iar contemporanii noştri cu responsabilităţi politico-educaţionale au dovedit că nu au niciun interes să contribuie la cultivarea unor idealuri naţionale autentice, adaptate lumii convulsive în care trăim. Morala celor de mai sus este simplă: la noi, „vitejii” se arată, mai ales, după! Când e mult prea târziu!

Se pare că nu (se) „mai nasc şi la Moldova oameni” de stat!

Acesta este răspunsul franc la întrebarea sinceră din titlu.

În episodul următor revenim la filonul autentic al articolului.

Tiberiu M. Pană

[1] http://www.criterii.ro/index.php/en/national/13818-socant-cum-sunt-venerati-in-romania-unii-criminali-de-razboi-i
[2] http://www.criterii.ro/index.php/en/national/13853-socant-cum-sunt-venerati-in-romania-unii-criminali-de-razboi-ii