Duminică, eurodeputatul Maria Grapini a primit un mesaj de la o tânără absolventă a facultăţii de Jurnalism, Adriana Şandru, care –i propune o colaborare în regim de voluntariat: „Sunt foarte pasionată de scris şi aş dori să mă ofer voluntar pentru a mă ocupa de textele postate pe contul dumneavoastră de Facebook. Aşa, presa nu o să mai facă glume pe seama lucrurilor scrise pe contul dumneavoastră”.
E binecunoscut faptul că dna Grapini are dese ”derapaje” de la regulile limbii române. De curând a mai dat de vreo două ori cu oiștea-n gard, urându-le prietenilor de pe Facebook o „duminecă relaxantă” şi spunând că florile „înfrumuseţesc” casa.
Răspunsul Mariei Grapini la oferta drei Șandru a fost unul negativ: „Vă mulţumesc mult pentru ofertă. Cred că puteţi să vă dedicaţi timpul pentru o activitate utilă dvs. Eu sunt om politic şi, indiferent ce aş posta, o parte a presei ar găsi ce comenta. Îmi asum. Mult succes în carieră”.
Concluzia cea mai potrivită situației a tras-o tot tânăra cu suflet mare: ”unii își merită soarta!”.

























Lasă un răspuns