Să fim lucizi ! Nu putem să ne revoltăm noi cât pot să manipuleze ei

Săracii sunt guralivi şi optimişti, bogaţii au scenarii bine puse la punct.

 

Iată un exemplu.

 

Circulă pe net o petiţie intitulată CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! – Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi.

 

Ideea aparţine celor de la fluierul.ro, exasperaţi şi de faptul că în curând României i se vor lua şi rezervele de sare, SALROM urmând să fie listată la Bursă, iar statul să piardă majoritatea de 51% din acţiuni.

 

Începerea Forumului Economic Mondial de la Davos le dă din nou speranţe oamenilor cu suflet nobil.

 

Se discută din nou despre faptul că 37 de persoane de pe planetă au o avere echivalentă cu cea deţinută de 3,5 miliarde de persoane.

 

Săracii planetei se bizuie pe proteste şi petiţii, bogaţii se sprijină pe scenarii bine puse la punct în care un rol principal îl joacă serviciile secrete, presa şi justiţia.

 

Nu putem să ne revoltăm noi cât pot să manipuleze ei.

 

Singura întrebare este dacă partida este pierdută sau se mai poate face ceva într-un termen rezonabil de timp.

 

Dacă vreţi răspunsul sincer al autorului acestor rânduri, acesta este negativ.

 

Sunteţi voi optimişti ?

 

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea
Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea

                           FGDB Noi si lumea financiară   100 de întrebări si răspunsuri 1.Introducere  A.Despre bani, încredere și arta de a…

Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…
Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…

Avem două grupuri uriașe, suveraniști și globaliști. Își aruncă unul în capul celuilalt cele mai josnice cuvinte. Este război de…

Strigăt de disperare de la Vâlcea. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”
Strigăt de disperare de la Vâlcea. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”

Președintele CJ Vâlcea vă cheamă pe tărâmul României reale. Constantin Rădulescu: ”Fără rectificare, moare tot!”   Cui se adresează acest…

Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…
Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…

Urmează o știre cu o succesiune pe cât de absurdă, în egală măsură de amuzantă. Un bărbat de 50 ani,…

Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului
Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului

Elevii Liceului Tehnologic Topoloveni au participat, joi, 24 septembrie, la activități sportive organizate în cadrul Săptămânii Europene a Sportului –…