Tot e zi de nunţi împărăteşti şi atunci e numai bun contextul pentru a descrie o nuntă din viaţa românului.

Se întâmplă câteodată să deschizi cutia poştală şi să găseşti un plic alb pe care scrie la expeditor un nume care nu-ţi spune nimic. Îl iei în casă, îl deschizi şi vezi scrisul clasic, patetic-expirat. „Aşa cum florile împletesc cunună… bla bla bla…” familia Icsulescu vă învită să le fiţi alături la nunta  odraslei care va avea loc pe data de la restaurantul X, biserica Y.

 Strâmbi din  nas, îţi încrunţi ochii şi te apuci de anamneză. Cine dracu e ăsta? Stai vreo jumate de oră, te scarpini în cap, te uiţi la soţie, îi arăţi plicul, îl citeşte şi ea şi ridică din umeri. Nu, nici ea nu realizează ce şi cum. Îi suni pe părinţi. „Măi, tu ştii cine e Icsulescu?”

 La prima strigare, nici maică-ta nu ştie cine e. Dar, Slavă Domnului, după câteva minute, parcă, parcă are soluţii. „Stai puţin, eu cred că e Gicu. E copilul ăla mă, care ne-a fost vecin până prin 94-95. Hai că-l ştii, tac-so avea buticul ăla pe colţ. Stai, că tu erai plecat, în perioada aia, dar parcă a fost la nuntă la tine”.

 Nu, degeaba, amintirea ţi-e blocată, la nunta ta nu aveai cum să-ţi aminteşti toţi invitaţii, numai de asta nu stăteai tu atunci. În cele din urmă uiţi treaba asta. Data e peste vreo două luni, aşa că nu e o grabă.

Şi totuşi se petrece prevăzutul.

 Sună şi telefonul la un moment dat. „Alo, familia…?”; ”Da”; ”Ohoo, ce mai face domnul… Să nu-mi spui că nu ştii cu cine vorbeşti. Cu Ion Icsulescu. Am fost vecini, hai mă, că te știu de când erai un mucos. Nu luai de la mine gume şi suc?”. Parcă, parcă se sparge un pic memoria. Dar asta a fost acum vreo 20 de ani. ”Am auzit că te descurci. Ştii de ce te-am sunat? Îl ştii pe Gicu? Sâmbătă îl însor. Şi-a găsit şi el rostul. Fata? O colegă de facultate din oraşul T. Să nu-mi spui că nu vii! Să ştii că Gicu insistă mult să te vadă. Nu, nu e o obligaţie. E plăcere. Confirmi?” Te-a luat prin suprindere, cu întreaga logoree. „Două persoane?” Ce să faci. Ai variantă să fugi. Deteşti nunţile, obligaţiile. Dar nu ai încotro. Confirmi. 

Şi începe săptămâna. Cu pregătiri. Scoţi din buget banii pe care îi aveai pregătiţi pentru altă chestie, nevastă-ta trebuie să meargă la treburile alea femeişti. Tu nu ai un costum mai nou, pe toate le-ai tras prin c..r. Apoi începi să întrebi în stânga, în dreapta, cât mai e o masă. Nu ai mai fost la o nuntă de vreo 3 – 4 ani, deci nu mai ştii care e tariful. Biserica? O cauţi după nume, afli că e în cartier. Cu cine laşi copiii? Chemi socrii pentru sâmbătă. Brusc îţi aminteşti că aveai un drum la Bucureşti chiar în acest week-end. Anulezi. Oricum eşti nervos săptămâna asta. Nevastă-ta a trecut cu brio peste asta. E femeie, faptul că şi-a reînnoit garderoba şi şi-a vopsit părul i-a mai diminuat disconfortul. 

Soseşte şi ziua cea mare, vin socrii, nu prea îi ai la suflet. Costumul pe care l-ai avut la curăţătorie nu a ieşit tocmai ok, o pată acolo pe reverul de la sacou nu a ieşit. Ai fost naş acum trei ani, e de la vin. Nevastă-ta face un pic de scandal. În cele din urmă o luaţi din loc. Nu, nu la biserică, cât ai stat cu socrii la una alta, s-a făcut seară. Iei taxiul, măcar să bei ceva. Dacă tot te duci fără chef. Sunteţi supăraţi, pentru că nu ai găsit nici cremă de pantofi, iar ăi pe care îi ai sunt un pic beliţi la vârf. Prilej cu care ţi-au fost din nou scoși ochii.

 Cobori la restaurant. Mergi încet, nervos, dar încerci să zîmbeşti. „Cam plinuţă mireasa”, comentează neavasta lângă tine. Atunci îi remarci şi tu pe miri. Nu, nu ţi-l aminteşti pe condamnat. E fericit sau doar pare. Ea e frumuşică. El te recunoaşte, vine cu paharul, te pupă, te strânge de mână. Apoi intri în sală, undeva spre o masă îndepărtată, masa străinilor de tot. Sunt acolo două scaune într-un spaţiu îngust, lângă unii pe care nu ai de unde să-i cunoşti, o cucoană super tapată, un burtos cu mustaţă. Te saluţi cu ei și apoi începe calvarul. Bei, nu ai altă opţiune, dialog de convenţie.

 Începe nunta, vals, hore, o orchestră cântă slagăre. Timpul trece greu, nu te bagi la dans. Dar te uiţi la picioarele fetelor de pe acolo, vezi categoriile de ţărani, rudele din partea bunicilor, vezi colegi de serviciu, naşii cam în vârstă, socru mare e cam ameţit, soacra mare cam strident vopsită. Sunt şi câteva bunăciuni. Fumezi mult. Până la ora 12 deja ai făcut tot ce se poate, ai discutat şi politică şi fotbal, ai fost chemat la dans, dar ai refuzat politicos de fiecare dată. Ai mâncat. 

Gata, spre ora 1 ar fi cazul să o ştergi. Nervi, plictiseală. Vine friptura dar şi colecta de bani. Aoleo. E cu strigare. Se începe din partea opusă. Ai urechile ciulite. Sume mari, dar sunt rudele, îţi spui, aşa că e motivat. Tu iei plicul gol de pe masă, îl strecori sub veston, scoţi bani îi numeri, îi bagi acolo şi aştepţi cuminte. Ca tine face jumătate din sală. Gata, e la masa ta. Se începe bine, sub suma propusă. Atunci, bagi mâna discret ţi scoţi două milioane şi le pui deoparte. Se continuă, of, iar saltă unul masa. Bagi mâna şi pui la loc un milion. Mai sunt trei persoane aproape. Familia tapată care îţi spusese că pune puţin, te-a minţit. Au sărit miza! Transpiri. Rapid, mai bagi mâna în acte şi mai pui un milion acolo rapid pe lângă cele două. Ţi se bagă microfonul în gură. Dai plicul spui casă de piatră şi gata, respiri uşurat. Ai terminat salata de varză şi te pregăteşti să pleci. 

Te cam doare capul de la ţuică şi bere. Îi faci un semn discret nevestei şi când vezi că pleacă două cupluri te ridici şi tu. „Păcat, mai staţi, etc, am avut o zi grea, luni am de predat nişte acte…”. Gata ai ieşit. Suni un taxi, eşti nervos. Acasă copiii dorm, socrul sforăie. Intri în bucătărie, fumezi o ţigară. Nu vei mai deschide niciodată plicul dar, nu, zâmbeşti, ai băiat… Zâmbeşti din nou sadic, o să vină momentul în care Gicu se va trezi şi el cu un telefon şi va trece şi el prin acest calvar. Gicu nu ştie, acum e în noaptea nunţii… dar o să vadă el…