PURTAREA MĂȘTII DE PROTECȚIE, OBLIGATORIE DE MÂINE ÎN ARGEȘ

 

 

 

 

 

 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Argeș, condus de prefectul Emanuel Soare, a adoptat azi, 14 mai, hotărârea cu numărul 17, în scopul limitării răspândirii infecţiei cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în rândul populației, după expirarea stării de urgență instituită pe teritoriul României.

Astfel, în Argeș se instituie obligativitatea purtării de către cetățeni a măștii de protecție și păstrarea distanței de cel puțin 1,5 metri între persoanele aflate în spațiile publice închise, spațiile comerciale și mijloacele de transport în comun.

Operatorii de transport public, de comun acord cu autoritatea contractantă, vor modifica graficul de circulație precum și numărul de autovehicule de transport puse în trafic în scopul evitării aglomerării acestora și minimizării contactului dintre călători. Va fi interzis accesul călătorilor care nu folosesc mască de protecție în mijloacele de transport în comun.

Administratorii piețelor agro-alimentare, precum și operatorii economici având ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul și a căror activitate va fi reluată sau nu a fost suspendată potrivit Ordonanței militare nr.2/21.03.2020 vor proceda la monitorizarea/limitarea accesului persoanelor în spațiile destinate comerțului. Astfel, vor fi asigurate măsurile de conduită socială și prevenție: evitarea aglomerării, păstrarea distanței de cel putin 1,5 metri între cetățeni, purtarea măștii și a mănușilor de unică folosință de către personalul care deservește populația.

Dispozițiile hotărârii își încetează aplicabilitatea la data adoptării altor reglementări în materie la nivel național.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noapte agitată pentru pompierii argeșeni: incendii în Popești, Sălătrucu și Pitești
Noapte agitată pentru pompierii argeșeni: incendii în Popești, Sălătrucu și Pitești

A fost o noapte cu intervenții în lanț pentru pompierii din Argeș, chemați să stingă mai multe incendii izbucnite în…

Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă
Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă

Atmosferă de sărbătoare la Zona de Picnic Făget, unde, de 1 Mai, a debutat evenimentul „Sărbătoarea Primăverii, Muncii și Bucuriei”.…

Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție
Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție

Un proiect gândit să atragă și să păstreze medici în spitalele din Argeș intră în linie dreaptă. Consiliul Județean Argeș…

Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate
Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate

Locuitorii din zona centrală a municipiului Pitești rămân fără apă potabilă timp de 24 de ore, începând din această dimineață…

Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…
Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…

Ministerul Educației și Cercetării a stabilit calendarul înscrierilor la creșe și grădinițe pentru anul școlar 2026–2027. Procedura se desfășoară, ca…