PSD și PNL sunt pe cale să arunce România în prăpastie

Poporul român a greșit și este previzibil că va mai greși o dată, definitiv, peste două săptămâni. J.-J. Rousseau spunea că poporul „este adesea înșelat, iar atunci pa­re să vrea ceea ce e rău“.

Spre deosebire de alții, eu nu mă uit la popor ca la Dumnezeu și nu îmi fac idol din gândirea maselor, cu precizarea că atâta vreme cât suntem în democrație, voința majorității trebuie respectată.

După acest preambul, vreau să precizez că nu doar teoretic, ci și practic, partea pro-occidentală a națiunii încă nu a pierdut, ținând seama că George Simion a obținut puțin peste 40%, dar pentru a câștiga are nevoie de două lucruri, anume o negociere rapidă și consistentă între taberele care au fărâmițat votul, precum și de o schimbare de strategie.

 

Citiți continuarea articolului AICI.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

VIDEO. Micropiața Traian a fost reabilitată și modernizată!
VIDEO. Micropiața Traian a fost reabilitată și modernizată!

Piteștiul are, de acum, o micropiață modernă, funcțională și adaptată cerințelor actuale: lucrările de reabilitare a Micropieței Traian au fost…

17 artiști din România și din străinătate vin la Pitești pentru PITART 2026
17 artiști din România și din străinătate vin la Pitești pentru PITART 2026

Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, organizează – în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Pitești, cu…

Fiți fair-play, domnule Vicențiu Mocanu !
Fiți fair-play, domnule Vicențiu Mocanu !

Este bine că Vicențiu Mocanu (AUR) supraveghează activitatea primarului Mircia Gutău, dar este rău că domnului consilier local îi lipsește…

Accident pe DEx 12, între Craiova și A1. Un bărbat de 85 de ani a…
Accident pe DEx 12, între Craiova și A1. Un bărbat de 85 de ani a…

Un bărbat de 85 de ani a ajuns la spital în urma unui accident produs pe DEx 12, pe sensul…

Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi străzile afectate
Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi străzile afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Bascov, în ziua de joi, 20.08.2026, între orele…