Sunt câteva paradoxuri pe care le-au exprimat recentele sondaje de opinie. Nişte cifre din care ar trebui să înţelegem totuşi ceva.

În proporție de 53% românii regreta comunismul sau perioada lui Nicolae Ceuşescu. Să ne păstrăm calmul, pentru că aceşti 53% îi regăsim exact printre simptizanţii USL. Este exact scorul pe care l-ar obţine azi USL la alegeri şi, garantat, sunt în mare măsură aceiaşi care l-ar regreta pe Ceuaşescu. Adică USL, sub o formă sau alta, se substituie PCR. În sensul că nu pot avea originalul, dar mă mă mulţumesc şi cu un fake.

Dintre aceşti 53 la sută, uselişti sau nostalgici pecerişti, 40% au fost la referendum şi au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Aceiaşi 53% ar vota excluderea României din Uniunea Europeană și sunt anti-americani, pentru simplul fapt că modul în care văd ei lucrurile este filtrat printr-un slogan aruncat la întâmplare de vreun comunist nostalgic și retard, sau… poate interesat și perfid. 

După 22 de ani, doar 47% dintre români au înţeles de fapt ceva din istoria postdecembristă. Pentru că aşa cum am mai spus în repetatea rânduri, în România au avut loc două revoluţii, una în 1989 şi una în 1990. Una a câştigat şi alta a fost învinsă de câştigătorii primeia.

În 1989, în România a avut loc o revoluţie anti-Ceauşescu, când majoritatea populaţiei României (peste 80%, procentul cu care FSN a câştigat alegerile) a dorit nu schimbarea sistemului politic ci doar înlocuirea liderilor. A fost o revoluţie a salamului, a programului TV şi a salarizării, nu a rădăcinilor. A fost de fapt o perestroika gorbaciovistă, însă în varianta violentă. Spre desoebire de URSS, unde liderul comunist a propus presetroika şi glasnost, la noi, Ion Iliescu şi FSN au fost autorii unei încercări similare, fiind însă nevoiți să-l învingă pe Ceauşescu, cel care era imun la asemenea flexibilizare. 

A fost o înmuiere a comunsimului stalinist a lui Nicolae Ceauşescu cu un socialism cu faţă umană. Nu s-a dorit o schimbare radicală a sistemului – economie liberă, stat de drept, independenţă a justiţiei, anularea etatismului. Românii, în majoritatea lor, nu au dorit asta, de altfel, poporul nostru ajunsese la un nivel de educare similară cu cea a nord-coreenilor, adică la spălarea creierului.

În apriliei 1990, în Piaţa Universităţii a izbucnit revoluţia anti-comunistă, susţinută doar de maxim 15% din populaţia României. Aceea a fost revoluţia pentru economie liberală, pentru statul de drept capitalist, pentru europenizare. Doar, un procent de 15% din populaţia a dorit o schimbare de fond. 

În 13-15 iunie, această revoluţie a fost învinsă de statul gorbaciovist al lui Ion Iliescu cu sprijinul clasei muncitoare care obţinuse privilegiile socialiste dorite – minerii, IMGB, etc.

Cu toate astea, România se afla totuşi în plin proces de decomunizare. Privită comparativ, România în vara lui 1990 era exact în situaţia Poloniei, a Ungariei anilor 85, când scăpaseră de liderul satlinist şi începeau traseul spre capitalism. 

În jocul european, statul de tip vietnamez socialist al lui Ion Iliescu şi FSN nu avea cum să reziste. Nu mai era CAER, nu mai era URSS, banii veneau în ţară numai dacă exportai calitate, aşa că fabricile de stat au falimentat sau au fost vândute ca extremă soluţie. Românii au trebuit să se adapteze din mers. Fie unii au sărăcit, rămaşi şomeri la limită şi fiind nevoiți să o ia pe cont propriu în ţară sau în afară, fie unii au trecut în varianta fanatismului şi a mitului. Cert este că, în 2012, 53% din cei peste 80%, au rămas victime ale socialismului gorbaciovist, chiar sperând la un naţional-comunism (vezi ultimele apucături anti-europene ale liderilor USL), în timp ce restul de 47% s-au adaptat la normele europene. Fie au călătorit, fie lucrează în afară, fie lucrează în sectorul privat aici acasă, fie au ceva şcoli în plus, dar sunt salvaţi. Din aceşti 47% unii se exprimă politic spre dreapta, iar alţii nu au nimic comun cu politicul. Cert este că matematică a limpezit lucrurile. În anii 90, din aproximativ 85% (scorul lui Ion Iliescu şi al FSN) au mai rămas 53%, iar trendul este descrescător. Din 15%, azi sunt 47% de europeni în România. A fost nevoie de o criză de proporţii pentru a delimita apele.

Raportat la România, cei care sunt mai puţini europeni se regăsesc în Moldova, Oltenia şi Muntenia, unde media de 53% este depăţită ajungând şi la peste 60%, iar în Tarnsilvania, în zonele industriale de tradiţie austro-ungară, europenii sunt mai mulţi, undeva spre 70%.

România, aşadar, este azi împărţită aproape egal între români (conservatori) şi europeni. Gluma din 2007, pe care o citeam în revistele de pamflet, că românii se vor integra în Uniune unul câte unul… se dovedeşte a fi o sentinţă cu adevărat serioasă.