Peste 60% dintre adolescenții care au cerut ajutor psihologic au probleme grave de sănătate mintală – semnal de alarmă tras de Salvați Copiii

Sănătatea mintală a copiilor și adolescenților din România se degradează alarmant, avertizează organizația Salvați Copiii România, care a analizat datele colectate în primele zece luni ale acestui an. Potrivit specialiștilor, peste 60% dintre preadolescenții și adolescenții care au solicitat consiliere psihologică în 2025 au prezentat probleme severe de sănătate mintală, iar în unele cazuri s-a ajuns chiar la tentative de suicid.

Conform raportului, un copil din patru s-a confruntat cu stări de anxietate sau depresie, cel mai frecvent puse pe seama expunerii prelungite la rețelele de socializare. Situația este confirmată și de datele Organizației Mondiale a Sănătății, care arată că România are cea mai mare prevalență din Europa a utilizării problematice a rețelelor sociale – 22% dintre adolescenți.

„Sănătatea mintală a copiilor nu este un subiect tabu și nu poate fi ignorată. Fiecare copil care suferă în tăcere reprezintă o oportunitate pierdută pentru societate”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al organizației Salvați Copiii România.

Organizația atrage atenția și asupra lipsei acute de servicii de sănătate mintală pentru copii, mai ales în mediul rural, unde sprijinul psihologic este aproape inexistent. În sistemul public, numărul psihologilor și al psihiatriilor pediatrici este redus, iar timpii de așteptare pentru o evaluare pot ajunge la luni întregi.

Salvați Copiii cere autorităților creșterea numărului de specialiști, alocarea de fonduri pentru prevenție și introducerea în școli a programelor de educație emoțională. Totodată, părinților li se recomandă dialog deschis cu copiii despre mediul online și monitorizarea timpului petrecut pe internet, pentru a reduce riscurile emoționale și comportamentale.

Potrivit OMS, la nivel global, suicidul este a treia cauză de deces în rândul tinerilor de 15-29 de ani, iar 14% dintre adolescenți se confruntă cu o formă de tulburare psihică.

Comunicatul este publicat cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, marcată anual pe 10 octombrie, o zi menită să reamintească importanța sprijinirii emoționale a copiilor și a accesului real la servicii de sănătate mintală.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tânăr motociclist, rănit după ce un șofer nu a oprit la stop
Tânăr motociclist, rănit după ce un șofer nu a oprit la stop

Azi-dimineață, în Câmpulung, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate o motocicletă și un autoturism. Șoferul…

APAVIL SA scoate la concurs un post de lăcătuș mecanic  în cadrul Sectorului Olănești, Centrul…
APAVIL SA scoate la concurs un post de lăcătuș mecanic  în cadrul Sectorului Olănești, Centrul…

Concursul constă în susținerea probei practice și interviului de verificare a aptitudinilor și cunoștințelor profesionale în meseria de lăcătuș mecanic…

Ovidiu Popa: Premierul Bolojan confundă din nou lucrurile! Amenințările la adresa președinților de consilii județene…
Ovidiu Popa: Premierul Bolojan confundă din nou lucrurile! Amenințările la adresa președinților de consilii județene…

Amenințările la adresa președinților de consilii județene și a primarilor sunt inacceptabile și dovedesc o gravă lipsă de respect față…

Apavil SA scoate la concurs un post de consilier juridic, pe perioadă determinată în cadrul…
Apavil SA scoate la concurs un post de consilier juridic, pe perioadă determinată în cadrul…

APAVIL SA anunță scoaterea la concurs a unui post de consilier juridic, pe perioada determinată, până la data de 05.07.2026,…

Râmnicu Vâlcea: S-a predat amplasamentul pentru viitoarea parcare etajată de lângă Spitalul Județean
Râmnicu Vâlcea: S-a predat amplasamentul pentru viitoarea parcare etajată de lângă Spitalul Județean

Primarul Mircia Gutău a participat vineri, 10 octombrie, la predarea amplasamentului pentru investiția „Amenajare parcare etajată zona Nord și refacere…