Cred că unor ziariști plictisiți și copleșiți de succes li se pare un gest de noblețe să coboare printre suveraniști și să le țină isonul. Cristoiu, Tucă, Turcescu, Bogdan Iacob au descins seniorial în mijlocul gloatei georgiste și i-au dat binecuvântarea, ceea ce oferă scenetei un iz romantic, medieval.

Unul ca mine nu își permite astfel de tablouri emoționante, probabil nu sunt suficient de nobil pentru a-mi sta bine ipocrita generozitate.

Fiindcă era nevoie de un blazon, acești regi ai presei ai vorbit despre democrație în stare pură, fără drept de autoapărare. Nu a mai contat spiritul Constituției, nici al adevărului istoric, important a fost să se respecte votul în sensul în care Matin Luther respecta litera scripturii. Sola Scriptura.

Este o opțiune care spune că da, Barabas trebuie eliberat pentru că așa a votat vulgul.

Pentru că adevărul nu e niciodată în stare pură, ci corelat cu calea și viața, până în 24 mai, voi susține, în mod vulgar, că ar fi bine să fie președinte Crin Antonescu.

Nu Simion, fiindcă e golan, iar relația lui cu fariseul Georgescu e urât mirositoare, nu Lasconi fiindcă nu e chiar departe de Gavrilă, nu Nicușor deoarece e un primar eșuat, în niciun caz Ponta care vorbește limba suveranistă cu crosa de golf în mână.

L-am întâlnit o sigură dată pe Antonescu, am făcut un interviu lung, omul mi s-a părut onest și inteligent, iar retragerea sa de un deceniu îmi confirmă percepția. Însă nici aici nu văd principalul argument pentru care îl voi susține, ci în ideea că s-ar reveni la stabilitate peste doar două luni, ceea ce pentru România ar fi marele premiu.

Recunosc, ba chiar subliniez că opțiunea aceasta este cea mai puțin spectaculoasă, cea mai rudimentară, dacă vreți, dar o conisider singura serioasă, dacă seriozitatea, așa cum o văd eu, mai contează.

Din data de 25 noiembrie am scris exclusiv despre alegerile prezidențiale și o voi mai face până va fi ales noul președinte. Nu sunt foarte optimist că românii vor alege cât de cât rațional, nu au făcut-o niciodată, dar îmi atribui și eu, ca ziarist vechi, ce se respectă pe sine, un reper, anume acela de a scrie doar în sensul în care cred că i-ar fi bine țării.

Nu un bine absolut, nu unul poleit cu vorbe, ci un bine firesc, de conjunctură.

Gheorghe Smeoreanu