Opriți-l pe Aurel Bălășoiu, vă face de râs frumoasa organizație a PSD Argeș !

 

 

 

 

 

 

Mă tot inhib, de luni bune, să scriu pe acest subiect, dar e imposibil să taci.

PSD Argeș l-a trimis în Parlament pe Aurel Bălășoiu pe ideea că un primar poate ridica probleme concrete de administrație publică, poate vorbi din România reală.

Ce face însă dom Bălășoiu ?

Bagă pe Facebook tot felul de texte smerito – șmechere, vrea să pară Ecleziastul de la Rociu. Iată o mostră:

” Cât de minunat este să trăiești frumos, să ierți la timp și să iubești cu adevărat, să fii om cu inimă curată, să ai o minte puternică și deschisă, un suflet simplu, dar frumos!

Cât de cuviincios este să te apropii de Dumnezeu cu o inimă mare, plină de sentimente pozitive și sincere, să conștientizăm că în noi este energia și viața de la Dumnezeu!

Natural este omul care știe să viseze, sincer și inimos este cel care își recunoaște greșelile și încearcă să nu le repete!

Important este să realizăm că doar cu gândurile bunătății, dragostei și iertării îi putem atrage pe ceilalți, chiar dacă uneori gândurile noastre, care vor să corecteze trăsăturile de caracter ale celorlalți pot aduce suferință.”

Bine, bine, frumoasă predică, dar dumneata nu ești popă, dom Bălășoiu, mi se pare mie sau ești parlamentar ?

Dacă ești parlamentar, dă domne mesaje despre Anghel Saligni, despre PNRR, despre rectificare, despre buget, despre investiții, despre ce dracu se petrece acum pe la voi, pe scena aia politică. Lasă-ne cu metaforele, bădie, că ridicolul e cât casa.

O altă chestie.

Când nu bagă metafore, Bălășoiu insultă, ba chiar face șmecheroase aluzii etnice.

Despre viceprimarul Piteștiului, Gelu Tofan, zice:

” Tofan alias Gelu, acest obiect negru neidentificat”.

Despre deputatul Miuțescu:

” Această imitație omenească cu fața de culoarea plumbului”.

Ce probleme ai matale despre cum arată oamenii la față, domn deputat ? De asta ai luat voturile argeșenilor, de asta iei o cârcă de parale, ca să compui atacuri la persoană ? Cum se potrivește asta cu ceea ce spui tot tu:

Cât de cuviincios este să te apropii de Dumnezeu cu o inimă mare, plină de sentimente pozitive și sincere, să conștientizăm că în noi este energia și viața de la Dumnezeu!”

În fine, nu insist, pierd vremea, dar îi rog pe colegii acestui om:

Opriți-l pe Bălășoiu, vă face de râs frumoasa organizație a PSD Argeș !

Sau faceți ce vreți.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Schimbări la Urbanism în Ștefănești. Primăria nu mai primește dosare pe formularele vechi
Schimbări la Urbanism în Ștefănești. Primăria nu mai primește dosare pe formularele vechi

Locuitorii orașului Ștefănești care au nevoie de documente pentru urbanism sau autorizarea unor lucrări de construcții trebuie să țină cont…

Argeșul cântă „Ana Lugojana” – tradiție, talent și emoție, de la o generație la alta!
Argeșul cântă „Ana Lugojana” – tradiție, talent și emoție, de la o generație la alta!

„Ana Lugojana” revine în atenția publicului argeșean printr-un proiect cultural care aduce pe scenă muzica, teatrul și dansul și îi…

Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri
Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri

Un incendiu izbucnit în această după-amiază, în jurul orei 17, într-o gospodărie din comuna Poiana Lacului a mobilizat pompierii argeșeni.…

Senzațional ! A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale
Senzațional ! A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale

A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale din întreaga țară. S-a spus că toți consilierii care lucrează la…

„Hollywood in Pitești”, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”
„Hollywood in Pitești”, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”

Filarmonica Pitești organizează joi, 27 august, de la ora 19.00, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”, din Parcul Ștrand, concertul…