O voce din PSD: ” Uniunea se sinucide şi noi odată cu ea”

 

 

 

 

 

 

Senatoarea Gabriela Creţu a declarat, vineri, în cadrul Conferinţei Judeţene a PSD Vaslui că formaţiunea social-democrată trebuie să se mobilizeze şi să facă nu doar administraţie, ci şi politică la nivel înalt.

”E bine să ne ocupăm de ce ne ocupăm de obicei, de salarii, de educaţie, de sănătate, de agricultură, de investiţii, dar trebuie să definim urgent soluţiile noastre în ceea ce priveşte politica externă şi politica europeană. În primul rând trebuie să întărim statul. El e singurul destul de puternic să se bată cu corporaţiile şi cu ambasadele. Trebuie să-i întărim capacitatea politică şi capacitatea administrativă, pentru că nu are suficient şi asta se vede”, a afirmat social-democrata.

„Europa a luat-o într-o direcţie greşită. Uniunea se sinucide şi noi odată cu ea şi nu e soluţia să-i cântăm prohodul. Noi, ca partid mare, trebuie să construim o altă Europă şi ultimul lucru pe care trebuie să-l facem este să găsim soluţii pentru a instaura pacea în regiune. E plină presa de mari războinici, susţinători ai coaliţiilor de voinţă, care vor să trimită copiii noştri să se lupte pentru interesele altora. Noi nu trebuie să uităm un lucru: crizele şi războaiele sunt pornite de cei bogaţi şi plătite cu sângele şi cu sudoarea celor săraci şi, nu vă faceţi iluzii, noi suntem săracii în toată ipoteza asta. (…) Sper să fiu bine înţeleasă, pentru că partidele mari trebuie să facă politică mare”, a mai spus senatoarea.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!
Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!

Elevii Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești au obținut o distincție de top la FIRST Global Challenge 2026. Au…

24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești
24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești

Odată cu răcirea accentuată a vremii, sistemul de bike-sharing din Pitești va intra în procedura anuală de revizie, ce implică…

Tânăr de 21 de ani, rănit pe un șantier din Pitești. Un lanț de macara…
Tânăr de 21 de ani, rănit pe un șantier din Pitești. Un lanț de macara…

Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un lanț căzut…

Un argeșean a furat o căruță cu doi cai și a ajuns cu ea în…
Un argeșean a furat o căruță cu doi cai și a ajuns cu ea în…

Un bărbat de 50 ani, din comuna Ștefan cel Mare, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a…

Tânăr de 18 ani, la spital, după un accident pe DN 7
Tânăr de 18 ani, la spital, după un accident pe DN 7

Un tânăr de 18 ani, din județul Dâmbovița, a ajuns la spital după ce autoturismul pe care îl conducea a…